More

    Cum se pregătesc sătmărenii pentru Paște în Săptămâna Mare

    Cum-se-pregătesc-sătmărenii-pentru-Paște-în-Săptămâna-Mare

    Pregătirile de Paște sunt în plină desfășurare pentru sătmăreni, mai ales acum, în Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor – cum este religios numită.

    Cetățenii județului Satu Mare sunt foarte activi în această perioadă prepascală. Ei se pregătesc intens să primească lumina Învierii Domnului, urmând unii călătorii spirituale prin mai multă rugăciune, alții prin tradițiile de preparare a mâncării așa cum se cuvine.

    Cei mai mulți locuitori ai municipiului Satu Mare care au fost intervievați au explicat că de pe masa de Paști nu vor lipsi ouăle roșii (dar și de alte culori vii), carnea proaspătă de miel, șunca afumată de casă de porc, pasca, diversele specialități de rulade cu carne, ouă și legume sau cârnații ori jambonul. Majoritatea spun că preferă de departe bucatele făcute tradițional, acasă, în defavoarea celor cumpărate din hipermarketuri, iar motivul este ușor de intuit – niciodată produsele industriale nu le vor întrece pe cele făcute la mama acasă, pentru că ele au și un strop de suflet iubitor. De băutură se vor ocupa în special bărbații casei, care se vor asigura că nu lipsește pălinca și alte băuturi specifice românești.

    În consecință, sărbătorile pascale îi vor prinde pe locuitorii județului și municipiului Satu Mare cu masa abundentă și sufletul purificat. E poate cel mai bun prilej din an pentru reconsiderații interioare și promovarea tradițiilor cu specific românesc.

    Sfintele Paști sunt așteptate așadar cu nerăbdare de sătmăreni pentru că familiile se reunesc, pot povesti și se pot odihni în voie, iar dorința de belșug, bunăstare și lumină se materializează.
    Rareș Jucan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE