More

    Coșul de Paște, oferit de Nord Vest TV

    Cosul-de-Paste

    Astfel, persoanele care s-au inscris în cadrul emisiunii “Ora Adevarului” moderată de Victor Constantinovici vor avea masa mai îmbelșugată de Paște.

    Sute de pachete au ajuns la telespectatorii postului Nord Vest TV odată cu finalizarea campaniei filantropice “Coșul de Paște”. Pensionarii care au urmărit emisiunea “Ora Adevărului” și au sunat să se înscrie pe listă au primit un cadou, astfel ca masa de sărbători să fie abundentă și diversificată. Evenimentul a fost de un real succes și s-a desfășurat la restaurantul Veneția.

    Directorul Nord Vest TV și Gazeta de Nord-Vest Răzvan Govor a spus: “Încercăm să facem o mică bucurie tuturor persoanelor care ne sună în emisiune. Dorim să mulțumim sponsorilor în primul rând pentru că fără ei această acțiune nu ar fi posibilă. Sunt câteva firme care ne sunt alături an de an. Ca și la evenimentul de Crăciun, încercăm să facem în așa fel încât să beneficieze cât mai mulți oameni și să facem mult bine. Sperăm că reușim.”

    De “Coșul de Paște” de la Nord Vest TV au beneficiat așadar peste 200 de persoane care s-au înscris ei înșiși sau au fost înscriși de către rude pe lista lansata în emisiunea “Ora Adevărului”.

    Cosul-de-Paste-2

    Este deja al șaselea an în care telespectatorii Nord Vest TV sunt răsplătiți pentru fidelitate în acest mod. Cu ocazia sărbătorilor pascale, echipa Nord Vest TV și Gazeta de Nord Vest urează tuturor cetățenilor județului Satu Mare multă sănătate, liniște în suflet, forțe înnoite de muncă și renașteri pe toate planurile.

    Rareş Jucan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE