More

    Și în acest an “Danțu la șură” a fost un succes

    dantu-la-sura--(5)

    Centrul Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare în parteneriat cu Consiliului Județean Satu Mare și cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Socond a organizat ieri, 17 aprilie, în a doua zi a sărbătorilor pascale, începând cu ora 14:00, în localitatea Soconzel, cea de-a X-a ediție a festivalului folcloric „Danțu’ la șură”. La eveniment au participat primarul comunei Socond, Ioan Crasnai, consilierii judeţeni din partea PSD, Frencz Constantin, Horvat Alexandru, Avorniciţi Neculai, precum şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean,  Adrian Ştef.  Evenimentul a debutat cu inaugurarea Bisericii de lemn din Soconzel în jurul orei 13:30, lăcaș realizat printr-un proiect deosebit inițiat de Muzeul Județean Satu Mare.

    Semnificația festivalului
    Festivalul “Danțu’ la șură” s-a născut la inițiativa C.J.C.P.C.T Satu Mare în ideea conservării unui obicei specific zonei Codrului din județul Satu Mare. Organizată de feciorii și chizeșii locului, la întrunirea aceasta participa toată suflarea satului – inclusiv oameni de prin împrejurimi. Biserica era factorul de unificare socială, exatct așa cum se întâmplă și în cazul unor tradiții poplare care au supraviețuit până în contemporaneitate. În zilele de duminică, dar și în zilele de sărbători importante ale creștinismului, tinerii săteni se întâlneau în cea mai mare și frumoasă șură din localitate, unde se cunoșteau, împărtășeau povești și de multe ori legau chiar prietenii pe viață.

    dantu-la-sura

    Specificul jocurilor codreneşti consta mai ales în faptul că partenera, pe lângă rolul de pereche în dansul propriu-zis, îl avea şi pe acela de sprijinitor al feciorului. Feciorul executa bătăi pe ambele picioare şi chiar salturi peste cap în cazul celor mai pricepuți. Varietatea ponturilor bătute pe cizme, îmbinarea armonioasă a acestora – sunt trăsături extrem de bine conturate care se întâlnesc numai în dansurile populare din zona Codrului. “Danțu’ la sură” era, în fond, probabil cea mai înaltă formă de expresie artistică tradițională a comunității sătești, având multiple roluri – atât ca factor de coeziune socială, cât și ca menținere a instituției bisericii ca element de ordin esențial în viața oamenilor din zonele rurale codrenești.

    Programul artistic
    Și de această dată, organizatorii și inițiatorii acestui proiect anual extraordinar, au adus la Soconzel un program artistic popular variat – spre încântarea celor prezenți acolo în a doua zi de Paște. A susținut un moment artistic de excepție Ansamblul “Doruri Sătmărene” – ansamblu tânăr, nou înființat în cadrul Centrului Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare – dar și Cununița Năzdrăvană – un veteran în peisajul artistic popular. O prestație deosebită a fost susținută de cunoscutul artist Petrică Mureșan, care este în același timp director artistic al C.J.C.P.C.T Satu Mare.

    Rareş Jucan

    dantu-la-sura--(2)

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE