More

    Concert grandios pentru un înger

    Spectacol Paula Rat (1)

    Ieri, 18 aprilie, începând cu ora 18, la Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti” din municipiul Satu Mare a avut loc un amplu și deosebit concert în memoria regretatei artiste sătmărene Paula Raț. Evenimentul – conform declarațiilor făcute de tatăl cântăreței, fostul președinte al clubului de fotbal Olimpia Satu Mare, Catrinel Raț – își propune să devină unul anual, dovadă că se află deja la a doua ediție.

    Se împlinesc 2 ani de când a plecat subit în eternitate prea tânăra artistă sătmăreană Paula Raț. Cumplitul accident de mașină care i-a oprit firul vieții în aprilie 2015 șoca pe toată lumea care o cunoștea. S-au scris nenumărate materiale atât în presa locală, cât și cea națională, s-au difuzat știri despre tragicul eveniment pe posturile de televiziune sătmărene, dar și pe cele de largă audiență. Nimic nu putea însă derula timpul înapoi ca inevitabilul să nu se fi întâmplat. O femeie plină de viață, energică, extrem de sociabilă, multitalentată (cântăreață și om de televiziune), de o frumusețe cum rar întâlnești – se transformase acum într-un înger care și-a luat zborul.

    Spectacol Paula Rat (3)

    Cum s-a născut ideea spectacolului
    Trăim timpuri agitate, alergăm și iar alergăm și prea puțin oamenii reușesc să își mai amintească de cei trecuți în lumea de dincolo, chiar dacă vorbim despre persoane dragi de multe ori. Realiștii spun că viața merge mai departe. Și merge, dar amintirile frumoase merită toată atenția. Tocmai aceste aspecte le-au luat în considerare probabil și membrii familiei Raț care au avut intenția și inițiativa concretizată de a organiza un spectacol in memoriam care să mențină vie imaginea Paulei în conștiința publică sătmăreană. Eforturi susținute a făcut și face necontenit în acest sens tatăl Paulei, Catrinel Raț – după cum majoritatea oamenilor îl cunosc – ca fost președinte al clubului de fotbal Olimpia Satu Mare. Rezultatele sunt din fericire vizibile, pentru că evenimentul se află la ediția cu numărul 2 deja.

    “Așa cum am promis, am zis că până trăiesc eu să facem acest concert în memoria ei pentru că eu zic că… Paula trăiește. Trăiește prin noi și prin faptul că organizăm aceste concerte. Aș fi vrut să organizez anul acesta inclusiv acel festival pop-rock pentru tinerele talente care să poarte numele Paula Raț, dar am întâmpinat niște greutăți cu obținerea unor acte. Sper totuși ca pe anul viitor, cu sprijinul celor de la Școala de Arte, a Consiliului Județean și Local să reușesc organizarea acestui concurs și să găsesc și sponsorii care doresc să îl susțină.” – a spus Catrinel Raț, tatăl artistei.

    Spectacol Paula Rat (2)

    Programul artistic din acest an și atmosfera de la spectacol
    A doua ediție a concertului în memoria Paulei Raț a reunit artiști sătmăreni din zone muzicale diverse, de la muzică tradițională, populară, până la muzică ușoară, pop sau pop-rock. Toți cei care au susținut momente artistice au fost la înălțime, emanând printre spectatorii din sală – și probabil și în rândul celor de după micile ecrane (evenimentul fiind televizat) – o gamă variată de emoții, de la melancolie și regret, până la optimism și energie pozitivă. Au fost susținute alocuțiuni și discursuri în care Paula Raț era parcă aievea prezentă, iar cei doi moderatori – Raluca Jofi și Florin Mureșan de la Nord Vest TV – au creat cadrul de prezentări perfect pentru fiecare act artistic în parte.

    Inclusiv instituția bisericii a fost reprezentată de părintele Viorel Pașca – preot care a rostit o rugăciune și binecuvântări. Familia Raț a pregătit 140 de CD-uri cu melodiile Paulei pentru spectatorii prezenți la Filarmonică. De asemenea, cei care au dorit au putut să facă donații pentru cauze caritabile.

    În cadrul spectacolului au susținut prestații artiștii sătmăreni Petrică Mureșan, Formația „Argus”, Formația „XXL”, Ansamblul Folcloric al Școlii de Arte, Rareș Jucan, Alexandra Mărcuț, Raluca Dumitru, surorile Hermina și Ștefania Hotca, Ianis Borhidan, Luca Goje și Andra Barbul.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE