More

    Au sunat sirenele din nou. Care e scopul exercițiului

    Astăzi au sunat iar sirenele. A fost încă un exercițiu de conștientizare a populației și testare a echipamentelor în situații de urgență.

    tout-savoir-sur-les-sirenes-alarme-pour-la-maison-630x320

    Sătmărenii și nu numai (simulările fiind gândite la nivel național) s-au obișnuit poate deja cu exercițiile pentru situații de urgență. Ele au fost planificate riguros și au anumite obiective precise. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Someș explică situația.

    “Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară lunar, începând din luna august a acestui an, exerciții pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă. În toate județele țării au loc astfel de exerciții pentru verifiarea funcționării mijloacelor de alarmare a populației în vederea centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale. Începând cu luna august a anului curent, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10 – 11, vor fi acționate sirenele de alarmare publică existente la nivel național. Rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel județean și vor face obiectul unor analize în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în vederea îmbunătățirii modului de alarmare a populației în situații de protecție civilă.” – a delcarat Adriana Pop, purtător de cuvânt ISU Someș Satu Mare

    În timpul acestor exerciții, trebuie, așadar, menținut un comportament adecvat, astfel încât într-o potențială situație reală să se poată acționa corespunzător.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE