More

    Oșan iresponsabil, trimis în judecată. În comă alcoolică, la volan

    alcoolist

    Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Dutcă Florin David, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul, fără permis de conducere , prev. de art.335 alin. 1 C.pen. şi conducere a unui vehicul , sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe , prev. de art.336 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin.2 C.pen.

    În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

    Inculpatul Dutcă Florin David, în data de 25 septembrie 2016, în jurul orelor 23;00, a condus, pe raza localităţii Negreşti Oaş, jud. Satu Mare, respectiv pe strada Vrăticel din această localitate, autoturismul marca Volkswagen, cu nr. de înmatriculare BT-05-VMA, fără a poseda permis de conducere şi având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,15 %0.

    Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Judecătoria Negreşti Oaş. La soluţionarea dosarului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare – Poliţia Oraş Negreşti Oaş.

    Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

    SURSA: Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE