More

    Tășnadul a ajuns pe podiumul seriei a 5-a!

    ciul

    Unirea Tășnad continuă să surprindă plăcut în această toamnă. Noupromovata din seria a 5-a a obținut sâmbătă un nou succes acasă, 3-1 cu Iernut, iar jocul rezultatelor din runda a 8-a au urcat trupa lui Marius Botan și Bogdănel Moise până pe locul trei… În fața unor echipe ca U Cluj Napoca sau Unirea Alba Iulia, ce porneau în vară ca mari favorite la promovare.

    Tășnădenii au reușit un nou joc bun iar victoria a venit oarecum logic. După o serie de ratări incredibile în prima parte, un penalty neacordat gazdelor , la pauză s-a intrat la egalitate, 0-0… Doar că în partea a doua cu un Ciul excelent tășnădenii s-au dezlănțuit și au punctat de trei ori.

    La trei minute de la start, Ciul scoate o lovitură de la 11 metri. Gabi Cădar trimite în stânga portarului şi face 1-0 (min. 49). Avantajul se dublează la scurt timp. Ciul pătrunde pe stânga și îi pasează ideal lui Szekely care singur cu poartă goală înscrie pentru 2-0 (min. 53). Oaspeţii primesc şi ei un penalty la un fault în careu al lui Cădar. Pastor reduce diferența doar că oaspeții nu au forța egalării. Ba din contră, ocaziile vin tot la poarta lor. Szekely (min. 73) şi Cădar (min. 75) prefațează a treia reușită a Unirii. La o minge respinsă de portar , Andrei Mureşan pune latul și face 3-1 din apropiere (min. 86). Unirea Tăşnad – CS Iernut se termină 3-1.

    Urmează duelul Unirilor, la Alba Iulia în etapa a 9-a. Se pare că de săptămâna trecută cei de la Tășnad s-au despărțit din diferite motive de jucătorii Băican, Babiciu şi Moş.

    ”Merita toata stima acesti baieti pentru ca au aratat tarie de caracter, in ciuda dificultatilor de ordin financiar au luptat pentru culorile clubului nostru ignorand toate celelalte aspecte mai putin pozitive. Ne bucuram insa ca exista semnale incurajatoare ca problemele de ordin financiar se vor rezolva in cel mai scurt timp si ca baietii nostri au aratat intelegere si rabdare.

    Saptamana urmatoare urmeaza o deplasare extrem de dificila, la Alba Iulia, acolo unde vom intalni Unirea din localitate.

    Hai Unirea !!!” este mesajul postat de conducerea clubului pe pagina de facebook a celor de la Unirea.

    Să fie cu baftă în Cetatea Marii Uniri!

    Unirea Tăşnad: Cherecheş – Bercean, Vădan, Bălău (cpt.), Parnău, Stanciu (Dascăl, min. 87), Chivari (R. Silaghi, min. 55), Ciul, Szekely, Cădar (A. Mureşan, min. 77), Faur (Bolba, min. 84). Rezerve neutilizate: Dobrai – Bakai, Cătună. Antrenori: Marius Botan şi Bogdănel Moise.

    CS Iernut: Oltean – Sooş, Popa, Szanto, Bâlea (cpt.), Fekete, Kovacs, Luduşan, Chetan, Ungur, S. Pop. Antrenor: Nicolae Ghira.


    Clasament

    1.Performanţa Ighiu 16
    2.Metalurgistul Cugir 16
    3.Unirea Tăşnad 15
    4.Universitatea Cluj 14
    5.Industria Galda 14
    6.Comuna Recea 13
    7.Unirea Alba Iulia 13
    8.CFR Cluj 2 12
    9.Sănătatea Cluj 11
    10.Gaz Metan Mediaş 2 10
    11.Avântul Reghin 10
    12.Unirea Dej 7
    13.Viitorul Ghimbav 3
    14.CS Iernut 2
    15.FC Avrig 2


    Rezultatele etapei a 8-a

    Performanţa Ighiu – Avântul Reghin 3-0
    CFR Cluj 2 – ACS Fotbal Comuna Recea 1-0
    Industria Galda – Metalurgistul Cugir 1-1
    Unirea Dej – Gaz Metan Mediaş 2 1-2
    Unirea Tăşnad – CS Iernut 3-1
    Viitorul Ghimbav – Sănătatea Cluj 0-2
    Universitatea Cluj – FC Avrig 4-0
    Unirea Alba Iulia stat.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE