More

    FOTOGALERIE.Accident la Satu Mare. Două BMW-uri s-au ciocnit. Unul dintre ele a rupt un stâlp

    Un grav accident de circulație, soldat cu rănirea unei șoferițe, s-a produs în această seară, în jurul orei 19.00, pe strada odoreului din municipiul Satu Mare. Două BMW-uri s-au ciocnit, iar unul dintre s-a oprit într-un stâlp pe care l-a rupt.

    Se pare că vinovată de producerea acestui accident se face o tânără șoferiță, aflată la volanul unui BMW, care, fără să se asigure, a încercat sp vireze pe o stradă la stânga. În acel moment a fost lovită de unalt BMW, la volanul căreia se afla un bărbat învârstă de 38 de ani.

    Mașina bărbatului a fost proiectată într-un stâlp de electricitate pe  care, efectiv, l-a rupt.

    În urma impactului, șoferița a fost rănită, astfel că a fost preluată de o ambulanță și transportată la Urgențe pentru investigații medicale suplimentare.

    Polițiștii ajunși la fața locului au demarat cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul. La fața locului a ajuns și un echipaj Electrica pentru a remedia defecșunea produsă de accident.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE