Cu o nobilime românească şi conducere proprie de-a lungul Evului Mediu (“au o limbă mult mai frumoasă şi mai apropiată de cea italiană, mai ales maramureşenii; ei nu sunt supuşi nimănui, liberi, nu slujesc până azi nici unui stăpân”, scria Miron Costin), protejat ca o fortăreaţă de Munţii Gutâiului, Ţibleşului, Rodnei şi Maramureşului, şi scăpat de industrializarea forţată şi tragedia colectivizării comuniste, Maramureşul istoric poate oferi astăzi o adevărată incursiune în trecut, în viaţa ţăranului român aşa cum s-a desfăşurat ea de-a lungul veacurilor.
În Maramureşul istoric, la unul dintre marile praznice ale Crăciunului, Paştilor ori de Sfânta Maria Mare, puteţi descoperi aceste vechi tradiţii în satele presărate de-a lungul râurilor Mara, Iza, Coşeu, Vişeu şi Tisa; pe Valea Izei – de la Ieud, Botiza, Rozavlea, Bârsana, pe Valea Vişeului – de la Borşa, Moisei, Vişeu de Sus, Vişeu de Jos şi Poienile de sub Munte, pe Valea Marei – de la Deseşti, prin Şugatag şi Şugău, şi pe Valea Coşeului – de la Budeşti, Călineşti şi Ocna Şugatag – până la Sighetu Marmaţiei, şi de aici, mai jos, pe Tisa – până la Săpânţa – la frontiera cu fostul imperiu comunist sovietic, unde se află, deopotrivă, Cimitirul Vesel de la Săpânţa şi fosta temniţă comunistă şi Cimitirul Săracilor unde au fost îngropati, în ascuns, cei care au făurit România Mare. Despre acest fel de a fi al maramureşenilor, care s-a păstrat pe Văile Izei, Marei, Coşeului, Vişeului, ori în Ţara Lăpuşului, a dat mărturie Nicolae Steinhardt, intelectual întemniţat de comunişti şi monah timp de nouă ani la mănăstirea maramureşeană de la Rohia: “Aici, în Maramureşul acesta pretutindeni voievodal, ca şi pentru englezi, casa îi este omului un loc întărit. Putere, convinsă de legitimitatea şi vechimea ei, dar şi nobleţe şi evlavie. Se ţin cu toţii foarte demni şi se vede că – voit ori ba – iau aminte la ţinută.
Sărbătorile, fără greş, îi atrag la biserică. Străbat drumuri lungi, la nevoie, nu le pasă. Merg cu dreapta socotintă şi-n pas măsurat să se-nchine Crucii.” Alături de Maramureş, judetul Satu Mare se mândreşte cu două zone etnofolclorice deosebite: în nord – Ţara Oaşului, cu Bixadul, Certeze, Turţ, Vama şi Negresti Oaş, este patria “ţâpuriturii”. Aceste chiote pe care le auziţi la hore, nunţi, petreceri în Maramures şi Satu Mare, pe care Constantin Noica le considera “rezumatul întregii noastre culturi cu trecerea ei de la natură la rostire şi întruchipare artistică”, sunt fără îndoială originare din Ţara Oasului. În fiecare an, în prima duminică a lunii mai, “Sâmbra Oilor” de pe dealul de la Huta Certeze adună zeci de mii de turişti veniţi să petreacă alături de oşeni, maramureşeni şi codreni.
Ceva mai la sud, la intersecţia judeţelor Satu Mare, Maramureş şi Sălaj, se află Ţara Codrului, cu localităţi precum Corund, Homoroadele, Socond, Tăşnad, zonă renumită pentru dansurile sale populare. Jocul popular al codrenilor este celebrat în fiecare an, la sfârşitul verii, de “Festivalul folclorului codrenesc” în Pădurea Oţeloaia, din Homorodu de Sus. Obiceiul “Danţu’lui la şură”, în care codrenii dansează neîntrerupt în a doua zi de Pasti, se mai ţine în satul Soconzel. În toamnă, în septembrie, în Asuaju de Sus are loc “Târgul cepelor”, alt festival al folclorului din Ţara Codrului. Tradiţiile specifice Ţării Lăpuşului pot fi admirate la Cupşeni, în luna mai, la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în cadrul “Festivalului cântecului şi portului lăpuşean”. În Ţara Chioarului, la Sindreşti, de hramul “Sfinţilor Apostoli” (29 iunie) al bisericii din sat are loc “Danţ’ul de Sânpetru”, iar la Surdeşti, a doua zi de Paşti, are loc “Udătoriul”, comunitatea celebrându-l pe primul ieşit la arat.
Un obicei asemănător are loc în Maramuresul istoric, la Hoteni, unde ţăranii de pe văile Marei şi Coşeului se adună la “Tânjeaua Hotenarilor” (“Tânjeaua de pe Mara”) să-şi cinstească cel dintâi gospodar. În prima duminică după Rusalii, la Văleni, pe Valea Coşăului, are loc “Jocul Vălenarilor”. Tradiţiile legate de Naşterea Domnului sunt prezentate, în zilele de după Crăciun, în Ţara Oaşului şi în Maramureşul istoric, în cadrul unor “Festivaluri de Datini şi Obiceiuri de Iarnă” ce au loc în Negreşti Oaş, Sighetu Marmaţiei şi Vişeu de Sus.
Nicolae Ghişan
