More

    Pas mare spre Final Four

    Înfrângerile din campionat cu Sepsi și Alexandria nu le-au picat prea bine fetelor de la CSM Satu Mare, care s-au mobilizat exemplar și marți seara au obținut o victorie importantă în Liga Europei Centrale.

    Baschetbalistele de la CSM Satu Mare au trecut de Pharmaserv Marburg, 84-71, și cu trei victorii din tot atâtea meciuri sunt pe primul loc în grupa B a Ligii Europei Centrale. E un pas mare făcut spre calificarea la turneul final al acestei competiții europene mai ales dacă ținem cont că formația germană era  considerată a fi principala contracanditată la primele două locuri. Meciul a început perfect pentru CSM care în trei minute a ajuns la o diferență consistentă, 13-0. A urmat însă o perioadă de relaxare, nemțoaicele au profitat și au ajuns la 13-8 și apoi la 21-17 la capătul primului sfert. Fără Baltic, dar cu Miller pe poziția 5, sătmărencele au dominat și sfertul doi iar la pauză s-a intrat cu 40-35 pe tabelă. Solopova, Green, Mandache și Harrison au mărit ritmul și imediat după pauza mare diferența a crescut la plus 15 iar din acest moment antrenorii Dobă şi Boian au rotit tot lotul iar la final CSM a obținut un succes la 13 puncte diferență, 84-71 pe sferturi: 21-17, 19-18, 26-19, 18-17. Înregistrarea partidei CSM Satu Mare- Marburg va fi difuzată luni seara în cadrul emisiunii Săptămâna sportivă de la Nord Vest TV.
    Au jucat la CSM Satu Mare: Şolopova – 23p, Miller – 15p, Green – 14p, Harrison – 13p, Mandache – 13p, Uiuiu – 5p, Lazăr – 1p, Szmutku, Sfîrlea. Antrenor: Marius Dobă.

    CLASAMENT Grupa B1.CSM SM         3 3 0 233-182 62.Pharmaserv     4 2 2 285-264 62.SBS Ostrava    4 1 3 254-307 54.ICIM Arad     3 1 2 204-223 4CSM Satu Mare va juca sâmbătă acasă, de la ora 18:00, cu Universitatea Cluj-Napoca, în etapa 10 din Liga Naţională. În CEWL au mai rămas meciurile: CSM – ICIM Arad (20 decembrie), CSM – Ostrava (la Ostrava, 23 ianuarie), Ostrava – CSM (24 ianuarie).

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE