More

    Mircea Lucescu a ținut o prelegere la cursurile pentru Licența PRO

     Tehnicianul Mircea Lucescu, în prezent selecţioner al primei reprezentative a Turciei, a ţinut, vineri, la Casa Fotbalului, o prelegere în faţa participanţilor la cursul de licenţă UEFA Pro din cadrul Şcolii Federale de Antrenori. Printre cursanti s-au aflat si doi antrenori satmareni, Florin Fabian si Dacian Nastai.Reputatul tehnician le-a vorbit cursanţilor despre meseria de antrenor şi le-a dat sfaturi de la modul de pregătire a unui meci de fotbal până la rezolvarea unor probleme de disciplină în cadrul lotului de jucători. “În primul rând este foarte important ca un antrenor să iubească foarte mult fotbalul, să fie un bun organizator şi nu în ultimul rând să ştie să comunice cu jucătorii. Pentru că în fotbal sunt mulţi lideri, dar până la urmă cel mai important este antrenorul, pentru că o victorie este în final consecinţa deciziilor acestora, fie că este vorba despre selecţia jucătorilor, alcătuirea echipei sau înlocuirile din timpul partidei. Trebuie să ţinem seama de faptul că într-o echipă sunt jucători de geniu, dar şi salahori. Iar de multe ori salahorii sunt cei care te pot ajuta să câştigi un meci. Antrenoratul este o meserie extrem de complicată, iar cei din afara fotbalului poate nu îşi dau seama de acest lucru şi judecă un meci doar prin prisma unei faze. În fotbalul de azi toate aspectele, fie că este vorba de cel tehnic sau fizic, se pot controla, însă mintea nu o poţi controla. Eu am spus de multe ori şi o repet că sentimentalismul nu are ce căuta în meseria de antrenor. Sigur, pot exista simpatii faţă de un jucător sau altul, dar este important să tratezi totul cu obiectivitate şi să nu arăţi aceste lucruri. De asemenea, un antrenor trebuie să îi responsabilizeze pe jucătorii tineri. Eu l-am pus căpitan pe Lupescu la 18 ani, la fel pe Klein la 19”, le-a spus Lucescu viitorilor antrenori. Printre cei care au fost prezenţi la întâlnirea cu Mircea Lucescu s-au numărat Nicolae Dică, Adrian Mihalcea, George Ogăraru, Aurel Ţicleanu, Constantin Schumacher, Ion Moldovan, Ovidiu Burcă, Costel Orac, Daniel Pancu, Ionel Augustin, dar şi selecţionerul României, Cosmin Contra.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE