Periplul Suveranilor după înfăptuirea Marii Uniri de la 1918 este descris în amănunţime în volumul “Întâia vizită în Transilvania a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria”. De o remarcabilă valoare documentară, volumul, apărut în 2011 la editura Haco Internaţional, sub semnătura lui Emil Stoian şi Sebastian Măluşel, surprinde un studiu în care e descris periplul Suveranilor, de la Bucureşti (22 mai 1919) spre Predeal, Braşov, Oradea, continuând prin Bekescsaba (Ungaria), apoi prin Carei, Satu Mare, Baia Mare, Jibou şi aşa mai departe, vizita încheindu-se la Bucureşti la 2 iunie 1919.
Sunt prezentate documente şi articole de presă despre un drum cu o pronunţată încărcătură simbolică – întâlnirea cu transilvănenii reuniţi în hotarele naţionale fireşti. Momentul era festiv, dar şi dramatic, şi merită o privire retrospectivă. Regele era cap al oştirii care asigura stabilitatea zonei, România fiind chemată de Europa să pacifice Ungaria agresată de bolşevici, transformată în Republica Sovietică Ungaria de trupele lui Bela Kun cu sprijinul lui Lenin, care ameninţa România. Va urma atacul împotriva ţării noastre început la 19/20 iulie 1919, apoi riposta armatei române cu pierderi considerabile: 188 de ofiţeri precum şi 11.478 de soldaţi români morţi. La 3 august este însă eliberată Budapesta iar administraţia asigurată de armata română se va prelungi 9 luni, după care urmează retragerea încheiată la 28 martie 1920. Spre bucuria sătmărenilor, Suveranii au fost şi în părţile noastre, la Carei. Oraşul a fost vizitat la 25 mai, devenind un Ierusalim al recunoştinţei, întrucât au venit aici la o jumătate de an de la Marea Unire reprezentanţi din tot ţinutul nord-vestic, repetându-se într-un fel participarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.
Era un moment încărcat de emoţionantă rememorare. Suveranii au fost întâmpinaţi de Iuliu Maniu, fiind de faţă reprezentanţi ai tuturor confesiunilor religioase, fără excepţie. Despre oraş, Regina notează cuvinte admirabile. Amintindu-şi cu încântare de frumuseţea acestui oraş de câmpie, de sufletul locuitorilor, de buna primire, de frumuseţea Castelului Karolyi. Remarcă aerul cosmopolit, frumuseţea centrului, dar mai ales umanitatea acestui mic burg româno-maghiaro-şvăbesc. Remarcă feţele de ţărani veniţi din satele satelit, oameni crescuţi din untul unei câmpii binecuvântate. Cuvintele Reginei despre Careii Mari sunt de-a dreptul nişte declaraţii de dragoste. Un martor ocular şi activ din Hotoan, “parochulu locului” Vasiliu Pătcaşiu descrie cu patos în cronica sa care merită să fie menţionată aici în treacăt primirea de la “Carăi” a Suveranilor, care vor trece în ziua următoare prin Sătmar spre Baia Mare. El surprinde priveliştea “sublimă” a unei zile care “va fi eternizată pe vecie în istoria neamului românesc”. Iată un scurt fragment: “Primirea grandioasă ce i s-a făcut familiei regale române, numai în poveşti are păreche. Au fost de faţă peste 12 mii ostaşi de toată branşa iar poporul adunat de toate clasele din comitatele Sătmar, Chioar, Ţara Oaşului, Maramureş şi Sălaj în număr peste 30 mii /(…)/ Fie binecuvântată ziua măreaţă şi de vecinică dulce amintire.” (Vasile Pătcaşiu, “Din Cronica Hotoanului”, Ed. Citadela, Satu Mare, 2012, pp. 167-169).
Printre fotografiile publicate în acest volum, cinci îi surprind pe solii Ţării Oaşului. La pagina 147 este publicată o imagine intitulată “Careii Mari, 25 mai”, căreia îi este alăturat un citat al Reginei Maria: “Aici unele fete tinere (mirese) şi-au elaborat o construcţie pe cap, un fel de cunună de flori din lână împletită cu panglici şi mărgele, iar părul lor era împletit într-un fel de coadă ca o reţea, lăsată pe spate, care, probabil, necesită ore întregi de făcut” (Apud: Maria, Regina României, “Însemnări zilnice”, vol. I, p. 189). Dacă în toate celelalte, cuplul regal transmite o distincţie suverană, forţă şi o solidaritate luminoasă, de data aceasta, chipurile celor doi sunt încărcate de admiraţie, de surpriză, de viu interes. Ochii le surâd fericiţi, plini de frumuseţe şi bucurie, revărsând căldură protectoare.
Sunt patru mirese. Frumoase, suple, graţioase. Uneia i se vede faţa. Celelalte trei “se văd” doar în ochii Suveranei, încântată de cromatica exuberantă a veşmintelor. Tinerele sunt în celebrele sarici de lână albă, gubele tradiţionale de nuntă, simbolizând căldura pe care o întreţine femeia în spaţiul domestic. Desigur nu lipsesc cununile de mirese, de împărătese, cu sutele de împletituri măiestre, pe care Regina Maria, impresionată, o descrie cu uşoară stângăcie, dar atât de frumos.”
Nicolae Ghişan