More

    Accident grav în județ. Un bărbat a ajuns la spital

    Un cumplit accident de circulație, soldat cu rănirea gravă a unui bărbat, s-a produs ieri pe raza județului Satu Mare. Victima se afla la volan deși nu avea permis de conducere.

    La data de 27 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe DJ 195 B, în afara localității Acâș, soldat cu rănirea unei persoane.

    Din cercetările efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 30 de ani, din Ardud,  aflându-se la volanul unui autoturism, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un stâlp de telefonie.

    În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto, care  a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totodată, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și de vătămare corporală din culpă.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE