More

    Petarde cu miile, confiscate de polițiști. Dosare penale și amenzi

    Polițiștii sătmăreni au confiscat aproape 7.000 de petarde în urma unor infracțiuni la regimul articolelor pirotehnice depistate.

    La data de 28 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au identificat, în municipiul Satu Mare, doi tineri, de 14, respectiv 16 de ani, ambii din Satu Mare care dețineau asupra lor 1 924 bucăți pocnitori, din categoria celor interzise la deținere.

    În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive.

    Tot la data de 28 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au identificat, în localitatea Agriș, un tânăr, de 19 ani, din aceeași localitate, care avea asupra sa 3 960 bucăți de petarde, din categoria celor interzise la deținere.

    În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Gherța Mică, au identificat, pe raza localității Coca, un tânăr, de 21 de ani, din Gherța Mică, având asupra sa 1090 bucăți de petarde, din categoria celor interzise la deținere.

    În ambele cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiune cu articole pirotehnice, fără drept.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE