More

    FOTO. TRAGEDIE. Trei sătmăreni și-au pierdut viața în urma unui cumplit accident

    Tragedia în mai multe familii din Satu Mare. Trei sătmăreni și-au pierdut viața într-un accident care a avut loc pe strada Mitropoliei din municipiul Suceava.

    Potrivit autorităților din Suceava, un autoturism înmatriculat în judeţul Satu Mare a lovit un stâlp, iar apoi s-a răsturnat pe carosabil. În urma impactului, două persoane au rămas încarcerate, iar o a treia a fost găsită decedată lângă autoturism.

    Pompierii Detaşamentul Suceava au reuşit să extragă persoanele încarcerate, însă acestea au decedat, având răni foarte grave.

    Surse din presa suceveană spun că cei trei morţi în maşina din Satu Mare, care s-a izbit de un stâlp în municipiul Suceava, ar fi petrecut la o terasă până după miezul nopții. Şoferul avea 19 ani, iar ceilalţi doi bărbaţi decedaţi 31, respectiv 33 de ani.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE