More

    VIDEO/FOTO. Catarg Centenar, înălțat și drapel sfințit la Satu Mare. Unde anume

    S-a înălțat catargul și sfințit drapelul național la Biserica Ortodoxă cu hramul “Naşterea Maicii Domnului” din cartierul Soarelui Satu Mare.

    În ziua de Sfântă Maria Mică, așa cum popular este cunoscută sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, un sobor de preoți în frunte cu protopopul ortodox Ioan Socolan a sfințit catargul și înălțat drapelul național la Biserica ortodoxă, cu hramul “Naşterea Maicii Domnului” din cartierul Soarelui Satu Mare.

    Sărbătorea a stat sub semnul Centenarului Marii Uniri. Servicul militar a fost asigurat de un detaşament ale unităţilor militare din Garnizoana Satu Mare.

    La eveniment a participat ministrul Ioana Bran, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Roca Radu, directorul Cancelariei Prefectului, Cecilia Marinescu, consilierii municipali Mariana Sălăgean, Ciprian Craciun, Adrian Micle și Octavian Ardelean, alături de alți invitați.

    Catargul a fost realizat prin grija bisericii, a preotului paroh Coriolan Nastai, iar drapelul a fost donat de Asociația Civică Tempora.

    După un scurt ceremonial religios, militarii au înălțat drapelul pe catarg în acordurile imnului național.

    Preotul Cristian Boloș a transmis un mesaj din partea Asociației Civice Tempora, despre semnificația Centenarului, jertfa soldaților care s-au luptat pentru realizarea Marii Uniri de la 1918. A transmis totodată salutul col. (R) Voicu Șichet, promotorul ideii de amplasare de catarge, în cât mai multe locații (în special curțile bisericilor și unităților de învățământ) și a mulțumit pentru donația făcută.

    Radu Roca vicepreședintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului vorbit și el despre Centenar și despre Marea Unire, mulțumind Asociației Civice Tempora pentru implicarea în activități dedicate sărbătoririi a 100 de ani de la făurirea României Mari.

    Manifestarea s-a încheiat cu un scurt moment artistic fiind interpretate cântece patriotice.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE