More

    VIDEO/FOTO. Centura Careiului, gata ÎN CURÂND. Firma constructoare, ARL Cluj

    Lucrările la Șoseaua de Ocolire a municipiului Carei se apropie de final. Se muncește intens astfel încât investiția să fie finalizată până la sfârșitul lunii viitoare. Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, alături de reprezentanții firmei ARL Cluj Napoca, cât și de fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, Mircea Govor, au făcut ieri o vizită pe șantierul Centurii Careiului.

    După șase ani

    Lucrările la centura municipiului Carei au fost începute cu în vara anului 2012. Valoarea totală a lucrărilor, conform CNADR, era de 72.976.189,00 lei, din care 62.029.761,00 lei reprezintă contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională (85% din valoarea totală eligibilă). Iniţial, termenul de finalizare prevăzut era 15 martie 2014. Termenul a fost decalat de mai multe ori, reprezentanţii firmei Magenta declarând în ianuarie 2016 că lucrările vor fi finalizate în vara acelui an. În august 2016, aceeaşi firmă a anunţat că nu mai vrea să finalizeze lucrările. Pentru a nu bloca investiţia, CNADR a decis că va continua lucrările în regie proprie.

    În luna decembrie a anului trecut, CNAIR a scos la licitație lucrările de finalizare a variantei de ocolire a municipiului Carei. Valoarea estimată a lucrărilor era de 14,805 milioane lei, fără TVA.

    Câștigătoarea licitației a fost desemnată firma Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj SA, deținută de concernul austriac Strabag. La licitație au participat patru ofertanți. Valoarea de adjudecare a lucrărilor de finalizare a centurii Careiului este de 11,59 milioane lei, fără TVA. ARL Cluj poate să subcontracteze cel mult 1% din volumul lucrărilor. Contractul încheiat între CNAIR și Arl Cluj prevede următoarele lucrări: lucrări de terasament, montare de parapete rutiere, asamblare și instalare de structuri prefabricate, lucrări de marcaj rutier și lucrări de pavare și asfaltare. Termenul de execuţie este de trei luni, iar cel de garanţie de trei ani.

    Pariu pierdut, din fericire

    După ce au vizitat șantierul, atât autoritățile locale, cât și firma constructoare, ARL Cluj Napoca, au declarat că investiția va fi finalizată până la sfârșitul lunii octombrie.

    Primarul municipiului Carei, Eugen Kovaci, a declarat că nu l-a crezut pe Mircea Govor atunci când acesta i-a spus că Centura Careiului va fi gata la timp.

    ”Atunci nu l-am crezut. Dar de data aceasta sunt convins că Centura va fi gata la sfârșitul lunii octombrie. Mă bucur că au ajuns lucrările în această fază. Deci, practic, podul peste calea ferată se află aproape de finalizare. Văd cp Dumnezeu este bun, ne iubește, și Șoseaua de Ocolire a Careiului va fi gata după șapte ani de când a fost început. Este o investiție desoebită pentru municipiul Carei în primul rând pentru că traficul greu va fi scos din oraș. Dacă rezolvăm această problemă, urmează ca noi, autoritatea locală, să finalizăm lucririle la infrastructura din oraș. Ne bucurăm că reușim să facem acest lucru. Se adeverește încă odată convingerea mea că dacă sunt oameni serioși, se face treabă. Dacă nu, povestim doar”, spune primarul Kovacs.

    Reprezentatul ARL Cluj Napoca, firma care execută lucrările la Centura Careiului, șeful de șantier Sergiu Cira, a declarat că nu sunt întârzieri la executarea lucrprilor, iar investția va fi finalizată la timp.

    ”Am început lucrpările în 27 oilie 2018 și sperăm ca până la începutul lunii noiembrie să finalizăm lucrările. Avem un grafic de lucrări pe care-l respectăm, suntem în timp. Am avut mici probleme, dar le-am depășit pe toate, având și ajutorul autorităților locale”, a spus reprezentantul ARL Cluj Napoca.

    Investiție împortantă pentru careieni

    Managerul Nord Vest TV și Gazeta de Nord Vest, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, Mircea Govor, a evidenția importanța acestei investiții pentru municipiul Carei, dar nu numai.

    ”Este un pariu câștigat cu primarul din Carei, așa că o să putem bea o șampanie la inaugurarea acestei Șosele de Ocolire a municipiului Carei. Este o realizare extraordinară pentru municipiul Carei. Cu această Centură, automat dispare traficul rutier greu din oraș. Atunci va putea fi pus la punct drumul cel mai important care străbate municipiul Carei, care va deveni un oraș mai occidental. Mă bucur că firma ARL Cluj execută această lucrare și sunt ferm convins că ceea ce face ARL Cluj este de cea mai bună calitate, pentru că îi cunosc, lucrez de un an împreună cu dânșii, sunt consultantul dânșilor aici în județul Satu Mare. Foarte mult contează ca o firmă puternică să aibă o putere financiară în spate și care are posibilitatea să execute lucrările în timp scurt și de calitate pentru că, e simplu, au bani. Felicitări domnului primar, felicitări constructorilor, ARL Cluj, pentru că, într-adevăr, fac un lucru extraordinar aici la Carei”, a precizat și Mircea Govor.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE