More

    Dezastru în magazinele din mediul rural

    opc

    Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Satu Mare a desfăşurat luna trecută acţiuni de control privind modul de respectare a prevederilor legale privind conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi comercializare a produselor alimentare şi nealimentare din mediul rural. Au fost verificaţi 34 operatori, din care 32 operatori economici cu abateri.

    Printre deficienţele constatate de către inspectorii CJPC Satu Mare se numără informarea incorectă a consumatorilor asupra elementelor de identificare şi caracterizare a produselor existente la comercializare în conformitate cu prevederile legale în vigoare. “Trei operatori economici din Satu Mare şi patru operatori economici din localităţile Drăguşeni, Sătmărel, Livada şi Halmeu aveau la comercializare cârnaţi de casă, salam de vară, parizer din porc, pulpe de pui congelate vrac, care nu aveau etichete însoţitoare, consumatorii neputând identifica starea termică, temperatura de păstrare, termenul de valabilitate etc. Doi operatori din Negreşti-Oaş şi Livada aveau la comercializare brânzoici la care lipseau de pe etichete data limită de consum. Cinci operatori economici din Turulung, Oar, Căpleni, Ambud, Sătmărel, Satu Mare aveau la comercializare textile şi încălţăminte fără a avea traducere în limba română a compoziţiei fibroase şi a instrucţiunilor de întreţinere”, se arată într-un comunicat de presă remis de către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Satu Mare.

    Printre alte nereguli se numără neîncadrarea produselor în data durabilităţii minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător. “Un operator economic din Halmeu avea la comercializare margarină şi batoane cu caşcaval cu termenul de valabilitate depăşit cu două zile. Doi operatori economici din Turulung aveau expuse la comercializare haine second- hand la preţ redus, fără a avea afişat şi preţul vechi înainte de reducere”, se mai arată în sursa citată.

    În urma acţiunilor de verificare s-au aplicat sancţiuni contravenţionale cu avertisment şi amenzi în valoare de 34.000 de lei. Totodată, au fost dispuse oprirea temporară de la comercializare a 95 kilograme produse, în valoare totală de 1.537 lei, respectiv oprirea definitivă şi retragerea din circuitul consumului uman a 1,9 kilograme produse, în valoare de 110 lei.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE