Mani Gyenes, campion la clasa IRON!



Mani Gyenes a mai demonstrate încă odată, dacă mai era nevoie, că rămâne cel mai bun rider din România. Acesta a terminat în stil de mare campion și ediția a 17-a a celui mai dur raliu de hard endure din lume, Red Bull Romaniacs.

În ciuda accidentării grave suferite în primăvară și a durerilor avute la piciorul operat pe parcursul competiției, Mani a strâns din dinți și nu numai că a terminat raliul cu bine dar a și câștigat la clasa IRON.

Red Bull Romaniacs 2020
Sunt fericit că am reușit să termin și cea de a 17-a ediție a Red Bull Romaniacs.

În iunie, credeam că o sa fiu nevoit să ratez cel mai dificil raliu hard enduro din lume, din cauza unei accidentări. Când am văzut că se amână cursa pentru luna octombrie, mi-am zis că mai am o șansă.

Felicitări tuturor celor care au făcut posibilă organizarea raliului în această perioadă grea!” a postat imediat după terminarea cursei, Mani Gyenes pe pagina sa de facebook.

Acesta ne-a declarat ieri că a fost cu siguranță cel mai greu Red Bull la care a participat. ”Pe lângă durerile pe care le-am avut s-au mai adăugat și problemele de pe traseu. Toamna e diferit față de ce am avut în iulie edițiile trecute. A fost frig, noroi, trasee grele și am prins chiar și zăpadă. Mă bucur că am terminat cu bine” a povestit Mani Gyenes.

Sătmăreanul Emanuel Gyenes a reuşit o victorie confortabilă la Iron, fiind urmat la aproape zece minute de francezul Romain Courty şi la peste 30 de irlandezul Murray Shotter. Podiumul a fost identic şi în ultima zi a cursei.

Victorie pentru neamțul  Lettenbichler
Germanul Manuel Lettenbichler a câştigat, sâmbătă, ediţia a 17-a a cursei hard enduro Red Bull Romaniacs, denumită Vertical Madness, potrivit site-ului competiţiei.

Manuel Lettenbichler a câştigat cel mai dificil raliul hard enduro din lume pentru al doilea an consecutiv. În 2009, cursa era câştigată de tatăl său, Andreas Lettenbichler.

Manuel Lettenbichler a reuşit să recupereze în ultima zi a cursei cele 25 de secunde care îl despărţeau de liderul clasei Gold, Graham Jarvis, care a încheiat cursa la 2 min 26 sec de german. Locul al treilea a fost ocupat de spaniolul Alfredo Gomez Cantero, la mare distanţă de cei lider, 14 min 9 sec.

Sâmbătă, victoria a revenit britanicului Billy Bolt, urmat de Alfredo Gomez Cantero şi de Lettenbichler, în timp ce Jarvis, ”Regele Carpaţilor”, cu cele şapte titluri câştigate la Red Bull Romaniacs, a terminat al cincilea.

Sandra Gomez Cantero (Spania) a devenit prima femeie care încheie cursa la clasa Gold la Red Bull Romaniacs, clasându-se pe 13 la general.

La clasat Silver victoria i-a revenit danezului Peter Weiss, urmat în clasament francezul Fabien Poirot şi de britanicul Joe Deakin. Weiss şi Poirot au ocupat primele două locuri şi în clasamentul zilei de sâmbătă.

Germanul Eddie Findling a obţinut victoria la clasa Bronze, cu un avans de 8 min 36 sec faţă de francezul Bernard Hugo, câştigătorul de sâmbătă. Podiumul clasei a fost completat de un alt german, Alexander Gehlert.

Dan Ştefan Mateescu a câştigat la clasat Atom, rezervată amatorilor, fiind urmat la mai bine de o oră de americanul Rich Mumford şi de francezul Firmin Mourino. Mateescu a dominat şi ultima zi a cursei, încheind cu un avans de peste 24 de minute faţă de Mourino.

Florin Mureșan





ULTIMELE ȘTIRI

Sătmăreni duși din vamă, direct în carantină

La nivelul județului Satu Mare, în data de 24 noiembrie 2020, se află în carantină la domiciliu 1744 persoane. De asemenea, până în prezent...

Țeapă în numele Simonei?

N-ar fi prea multe de zis ....Doar aveți mare grijă când accesați astfel de site uri.... Pe mărețul facebook, sponsorizat nevoie mare a apărut...

Florin Buțurcă și candidatura la președenția Federației Canadiene de Fotbal

Gălățean prin naștere, sătmărean prin adopție, Florin Buțurcă a fost unul dintre cei mai buni arbitrii din cadrul AJF Satu Mare...

Incendiu de proporții în județ

În noaptea de luni spre marți, la ora 01:55, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat cu...

Latest Posts

Sătmăreni duși din vamă, direct în carantină

La nivelul județului Satu Mare, în data de 24 noiembrie 2020, se află în carantină la domiciliu 1744 persoane. De asemenea, până în prezent...

Țeapă în numele Simonei?

N-ar fi prea multe de zis ....Doar aveți mare grijă când accesați astfel de site uri.... Pe mărețul facebook, sponsorizat nevoie mare a apărut...

Florin Buțurcă și candidatura la președenția Federației Canadiene de Fotbal

Gălățean prin naștere, sătmărean prin adopție, Florin Buțurcă a fost unul dintre cei mai buni arbitrii din cadrul AJF Satu Mare...

Incendiu de proporții în județ

În noaptea de luni spre marți, la ora 01:55, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat cu...