More


    FRF. Liga a 2-a se pornește în această săptămână la drum

    - Advertisement -

    În această săptămână se reia oficial sezonul fotbalistic și în Liga a 2-a. Etapa a 16-a a sezonului regular a fost programată de FRF și televiziunile deținătoare de drepturi TV să înceapă de joi, 18 februarie, cu un meci găzduit acasă de ASU Politehnica Timișoara. Runda se încheie cinci zile mai târziu, marți, 23 februarie, cu jocul de la Ploiești, unde gazdă este Petrolul.

    Din această etapă vom avea două echipe care vor sta aproape în fiecare săptămână până la finalul sezonului regular de Liga 2, din care mai sunt de disputat doar șase runde. Dacă pe parcursul celor 15 etape desfășurate până acum a stat o echipă, fiindcă sezonul a început cu un număr impar de competitoare, din acest moment a doua formație care va sta se datorează retragerii celor de la Turris Oltul Turnu Măgurele.

    Florin Fabian, antrenorul sătmărean din Liga 2-a
    Antrenorul Florin Fabian a preluat la începutul anului pe ACS Comuna Recea și e astfel singurul technician sătmărean ce va active la nivelul ligii secunde. Acesta îi are în lot la Recea și pe jucătorii sătmăreni Brata, Vășălie și Bura precum și pe Micaș , mijlocaș crescut la Satu Mare , la LPS-ul pregătit la acea vreme de Dacian Nastai.
    Fabian va debuta la Recea , sâmbătă 20 februarie într-un meci pe teren propriu contra celor de la Concordia Chaijna.

    Etapa a 16-a se întinde pe durata a cinci zile
    Etapa a 16-a începe de joi, cu meciul ASU Poli – SCM Gloria Buzău (ora 15:00), iar în aceeași are loc și partida Viitorul Pandurii – ”U” Cluj (ora 17:00), unde derby de clasament.
    Vineri nu e stabilit niciun joc, iar sâmbătă au loc cinci meciuri, la Miercurea Ciuc, Slatina, Recea, Bacău, de la ora 11:00, și Călărași, de la ora 12:30.
    Duminică, de la ora 11:00, Rapid o întâlnește pe teren propriu pe Ripensia, iar etapa se încheie cu un alt joc interesant: Petrolul – Metaloglobus, stabilit tocmai marți, 23 februarie, de la ora 19:00. Clasamentul Ligii 2 urmează să sufere modificări în urma abandonului celor de la Turris Oltul, însă Comisia de Disciplină și Etică a FRF încă nu a anunțat în mod oficial schimbarea.

    Program meciuri etapa 16 Liga 2:

    joi, 18 februarie 2021, ora 15:00

    ASU Politehnica Timișoara – SCM Gloria Buzău

    joi, 18 februarie 2021, ora 17:00

    Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Universitatea Cluj

    sâmbătă, 20 februarie 2021, ora 11:00

    FK Csikszereda – CSM Reșița

    CSM Slatina – CS Mioveni

    Fotbal Comuna Recea – Concordia Chiajna

    Aerostar Bacău – Unirea Slobozia

    sâmbătă, 20 februarie 2021, ora 12:30

    Dunărea Călăraşi – Farul Constanţa

    duminică, 21 februarie 2021, ora 11:00

    Rapid – Ripensia Timișoara

    marți, 23 februarie 2021, ora 19:00

    Petrolul Ploieşti – Metaloglobus Bucureşti

    Pandurii Târgu Jiu stă.

    U Craiova 1948 SA – Turris Oltul Turnu Măgurele nu se dispută, deoarece Turris Oltul s-a retras din campionat.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img