More

    Răzvan Burleanu, videoconferință cu șefii AJF-urilor

    Mai bine de patru ore a durat ieri ședința online convocată de președintele FRF, Răzvan Burleanu cu șefii AJF-urilor din țară.

    Acesta a prezentat în prima parte a videoconferinței planurile FRF de redresare și susținere a fotbalului amator și la nivel de juniori. Apoi s-a trecut la discuții legate de problemele semnalate de președinții AJF-urilor.

    “E greu fără fotbal la nivel de amatori. Stăm de aproape un an, nu avem activitate sportivă și riscăm să pierdem jucători, echipe și mai ales juniori”, ne-a spus Ștefan Szilagyi, președintele AJF Satu Mare.

    Acesta a amintit că împreună cu cei de la FRF se caută soluții pentru repornirea campionatelor județene. ”Așteptăm să vedem ce va fi cu redeschiderea școlilor. FRF caută să refacă acel protocol cu Ministerul Sănătății și să putem juca și făcând doar testele rapide, nu doar cele PCR. Cheltuielile și așa ar fi mari pentru o echipă de liga a 4-a, dar măcar ar fi o șansă de repornire a competiției”, a mai spus Ștefan Szilagyi.
    Există și o veste bună, aceea că AJF-urilor nu vor mai fi obligate să declare campioanele județene înainte de EURO 2020. “ Vom putea juca și în mai, iunie și chiar iulie iar eventualele meciuri de baraj se pot disputa la finalul lunii iulie. Sper să ne lase coronavirusul să pornim și noi la drum” a explicat Szilagyi.
    Interesant e că multe echipe din Liga a 4-a din județ și-au început pregătirile, joacă partide amicale și așteaptă cu nerăbdare primele meciuri oficiale.

    Ar fi de dorit o mână de ajutor din partea Consiliului județean… Mai mulți președinți de AJF-uri și-ar dori ca și instituțiile statului să se implice mai mult și să sară în ajutorul sportului amator.

    Ideea lansată ar fi aceea ca AJF-urile să solicite Consiliilor județene ajutor pentru a acoperi costurile legate de testarea jucătorilor.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE