More


    Apă

    - Advertisement -

         Cică un mirean mergea prin deșert. În față nimeni, în dreapta nimeni, în spate nimeni, la stânga nimeni. Nisip, nisip și iar nisip. A mers el așa cale lungă până când la un moment dat i s-a făcut sete. În față nisip, în dreapta nisip, în spate nisip, la stânga nisip. Merge el ce mai merge și i se face foarte sete. În față dune, la dreapta dune, în spate dune, în stânga dune. Mai slăbește ritmul mersului și după ce mai face un tur de orizont în sensul acelor de ceasornic se tânguie disperat:

       – Water!

    În față nimeni, la dreapta nimeni, în spate nimeni, la stânga un punct ce se tot mărește. Plin de speranță dă bună ziua beduinului ce tocmai a ajuns în preajma sa și..

    – Apă! Vă rog dați-mi niște apă…

    – N-am omule. Eu vând cravate. Vrei o cravată?

    – Îți bați joc de mine? Du-te-n plata lui Alah!

    Către seară mai prinde ceva putere mireanul nostru și după câteva sute de dune nu-i vine să-și creadă pupilelor. Din nisip răsare un cazinou luminat, cu viață și apă înăuntru. Se târăște aproape până la intrare unde cere apă.

    – N-am! – spune cerberul de la intrare. Însă înăuntru găsești câtă vrei.

    – Păi bine, dă-mi voie să intru…

    – Fără cravată nu intră nimeni!!!

    Cam așa ceva au pățit Ronaldo, Pogba și Locatelli după meciurile din primul tur al Campionatului European. Invitați fiecare în calitate de protagoniști ai meciurilor pe care le-au câștigat, cei trei au persiflat produsele lichide ale sponsorilor principali (sucuri nenaturale și bere) și au promovat apa.

    E cunoscută grija pe care o are Ronaldo pentru propria sănătate așa că a înlăturat produsul obținut din cola (fruct exotic cu alcaloizi stimulanți) și l-a înlocuit cu apă. Pogba, musulman cu precepte, a înlăturat produsul obținut din hamei și l-a înlocuit cu sfânta apă. Locatelli a reiterat ideea că sucurile pe bază de cola nu sunt sănătoase și le-a înlocuit de asemenea cu apă.

    N-au înțeles nimic. Nici unul nu purta cravată!



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img