More

    VIDEO/FOTO: Președintele Ungariei, huiduită și aplaudată la Carei

    Președintele Ungariei, Katalin Novak a fost prezentă, în calitate de oaspete de onoare, la ceremonia de dezvelire a statuii lui Kölcsey Ferenc din fața Primăriei municipiului Carei. Aceasta a fost atât huiduită, de o parte din public, dar și aplaudată, de cealaltă parte a publicului. La eveniment au asistat un număr însemnat de persoane precum și oameni politici din județul Satu Mare.

    VIDEO AICI

    Mare de steaguri tricolore

    La evenimentul de la Carei, pe lângă circa două mii de localnici, au fost prezenți și circa 300 de persoane venite din diferite colțuri ale țării care au format, practic o mare de steaguri tricolore. Aceștia au scandat lozinci pro-românești și i-au huiduit atât pe primarul orașului Carei, Kovacs Eugen, pe Kelemen Hunor, președintele UDMR, cât și pe președintele Ungariei, când aceștia au luat cuvântul.

    În schimb, populația de etnie maghiară din Carei prezenți la eveniment i-au aplaudat și ovaționat pe cei mai sus amintiți.

    Manifestarea solemnă a debutat cu intonarea imnurilor de stat ale României și Ungariei, apoi au urmat cuvântările.

    Apoi a fost dezvelit statuia lui Kolcsey Ferencz, care ulterior a fost sfințită de prelații de etnie maghiară.

    De ce a fost ales Kolcsey Ferencz la Carei

    În cuvântul său, primarul orașului Carei, Eugen Kovacs, a explicat, în câteva cuvinte de ce a fost ales Kolcsey Ferencz.

    ”În orașul nostru va fi dezvelită o nouă statuie, a autorului imnului Ungariei, Kölcsey Ferenc.

    Careienii care aparțin generațiilor mai în vârstă știu faptul că poetul Kölcsey Ferenc a avut o statuie în mărime naturală, situată în apropierea intrării în castel. Actuala statuie va fi amplasată în fața Primăriei Carei, pentru a aminti de anii petrecuți în Carei de Kölcsey Ferenc. Chiar dacă nu s-a născut în orașul nostru, întrucât autorul imnului Ungariei a fost, în perioada 1829-1834, secretar general al Comitatului Sătmar, care își avea sediul în Carei.

    Am mai accentuat faptul că în Carei ar trebui să aibă statui doar personalitățile care au locuit, au creat sau și-au desfășurat activitatea, chiar dacă pentru o perioadă mai scurtă de timp, în orașul nostru.

    În această ordine de idei a fost amplasată statuia lui Kölcsey Ferenc pe domeniul public al orașului, și urmează să dezvelim în cursul verii o statuie a pictorului, sculptorului și graficianului Aurel Popp. Acesta s-a născut în Căuaș și a urmat liceul în Carei, unde s-a împrietenit cu poetul Ady Endre. În numele acestei prietenii, și-a asumat reabilitarea casei memoriale Ady din satul Ady Endre (fost Mincențiu).

    Sper că manifestarea de dezvelire a bustului poetului Kölcsey Ferenc va oglindi multiculturalismul exemplar al Careiului”, spune primarul Kovacs.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE