More

    Satu Mare, oraşul cu cei mai mulţi miserupişti?!?

    idiot

    În august facem ce facem şi tot la subiectul nostru estival de actualitate ajungem, şi anume românii plecaţi în străinătate şi obiceiurile lor când vin acasă. Şi cum sportul preferat al oricărui român care vine cu maşină acasă din Occident este parcatul ilegal, nu avem decât în perioada concediilor să ne minunăm cât de miserupişti şi ce locuri noi de parcare îşi găsesc. Bineînţeles, ca orice om nealcoş care se respectă, cel mai mult “stranierii” noştri parchează aiurea şi ilegal în faţă la Dacia sau Target (publicitate) că, na, asta e zona de “fiţoşag” maxim la noi în urbe! Alţii la supermarketurile din oraş, ba pe loc de parcare rezervat persoanelor cu handicap, ba pe două locuri deodată sau care îi ”şmecher adevărat” chiar în faţa magazinului.

    Dar azi se pare că avem un şofer cu o inventivitate şi tupeu mai mare ca alţii care parchează în locurile mai sus amintite. Da’ cine e ca el? Să parcheze în faţa unei intersecţii circulate din oraş pe contrasens şi aproape de mijlocul drumului!
    Bine, măi, oameni buni, dar aşa faceţi şi în Occident ?

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE