More

    Se zvoneşte prin ziare…

    l La Târgul Internaţional de Carte de la Beijing, România participă, prin Institutul Cultural Român, în primul rând, prin traducerea în chineză a cărţii lui Klaus Iohannis „Pas cu pas” pe post de capodoperă a geniului românesc.
    l Proiectul de OUG privind votul prin corespondenţă a fost lansat în dezbatere publică pe site-ul MAE şi prevede că în străinătate pot fi organizate secţii de votare şi în alte localităţi decât cele în care îşi au sediul misiunile diplomatice, cu acordul autorităţilor din ţara respectivă.
    l Site-ul Euractiv.com a scris că armamentul nuclear deţinut de Statele Unite în baza turcă de la Incirlic ar putea fi mutat în România, în baza de la Deveselu. Autorităţile române au dezminţit informaţia. Mai mulţi analişti au apreciat că este o dezinformare a Moscovei, menită să compromită rolul defensiv al scutului antirachetă.
    l Mii de proprietari de maşini second hand ar putea fi cercetaţi pentru evaziune fiscală. În urma unei acţiuni a inspectorilor antifraudă au fost descoperite aproape 200 de firme cu nereguli la importul şi vânzarea de autoturisme la mâna a doua. Oficiali din cadrul ANAF au dezvăluit că toţi cei care au cumpărat maşini de la reprezentanţii acestor societăţi sunt verificaţi de Fisc. Dacă nu au plătit valoarea reală a vehiculelor, proprietarii ar putea fi obligaţi să achite diferenţa de bani pentru TVA şi pot fi cercetaţi penal.
    l Cea de a 8-a ediţie a Congresului Internaţional de Dacologie a avut loc în acest an la sediul ONU din New York în data de 23 august şi a avut ca temă de dezbatere „Regele Burebista, unificatorul naţiunilor Europei Antice”. Evenimentul a avut loc în organizarea Dacia Revival International Society, organizaţie fondată şi condusă de Napoleon Săvescu, un medic româno-american, controversat pentru teoriile sale privind istoria dacilor şi originea românilor.

    Voicu D. Rusu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE