Vorbim şi auzim vorbindu-se de vecernia zilnică, de vecernia mare, pascală, de cea a iertării, a cinei, a aplecării genunchilor şi, de ce nu, putem vorbi de vecernia fiecărui creştin, care, la final de zi, socoate ce a făcut bine, cu ajutorul lui Dumnezeu şi… ce nu a reuşit să realizeze. Sigur, vecernia îl învredniceşte pe om şi prin rugăciunea “Învredniceşte-mă, Doamne!”, pentru a-şi apăra spiritul drept şi roditor prin faptele sale. În concluzie, ne dăm seama că nu suntem vrednici de toate îndurările lui Dumnezeu şi de toate binefacerile ce ni le arată nouă, robilor săi. Nu tot ce ni se întâmplă este din mila lui Dumnezeu, dar dacă privim înapoi la toate furtunile şi necazurile prin care am trecut, vom înţelege că tocmai mile dumnezeieşti au fost. Ştim că Domnul este milostiv, ne iubeşte atât de tare, că nu ne poate lăsa lipsiţi de suferinţe, nu ne poate scăpa de lacrimi, fiindcă lacrimile sunt apa pe care trebuie să mergem. De aceea spunem “ Nu voia mea, ci voia Ta să se facă!”. Nu cu mult timp în urmă am călătorit peste ocean şi am retrăit senzaţia că strig către Isus peste apele adânci şi întunecate :” Porunceşte-mi să vin la Tine pe apă! “. Auzeam parcă un răspuns care-mi spunea să vin cu grijă, fără abatere, fără frică, chiar de va trebui să păşesc pe ceva ce pare că nu mă va putea ţine şi va trebui să umblu deasupra prăpastiei gata să mă înghită. Şi ştiu ce înseamnă să mergi pe apele lacrimilor. Nu trebuie să priveşti în jos, la materia nesigură de sub picioarele tale, ci să ai privirile aţintite spre Isus, spre credinţă! Ce fericire este ca după lunga călătorie peste valurile furioase ale vieţii pământeşti să ajungi, în sfârşit, acolo unde picioarele tale au sprjin trainic!
În una din emisiunile Glasul Bisericii, am abordat o temă inspirată din spusele apostolului Pavel: “ Nu vă lăsaţi înşelaţi, tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.“ Am auzit repetându-se acest sfat, ce mi se pare că a devenit chiar proverb, fără să ştim care-i este obârşia. Ideea o găsim în pildele lui Solomon: Cel ce se însoţeşte cu înţelepţii va ajunge înţelept, iar cel ce se întovărăşeşte cu nebunii se va face rău. Sigur, nu putem alege întotdeauna societatea în care trăim. Viaţa me leagă de anumiţi oameni împotriva voinţei noastre, văzând o serie de fapte nevrednice. Tinerii ajung de multe ori într-o tovărăşie nefastă. Concepţiile şi vederile societăţii sunt adesea atât de false, încât fără voia lor, tinerii îşi trădează treptat idealurile înalte, năzuinţele nobile. Răul încetează să-i mai revolte şi nu mai preţuiesc atât de fierbinte binele ca înainte. Şi cărţile proaste, atât de multe astăzi, pot fi considerate “tovărăşii rele”. Ele zugrăvesc răul în culori atrăgătoare. Există şi tovărăşia gândurilor rele, prin care ne ispiteşte duhul răului. Este specifică singurătăţii. Nu ştiu de ce dar mă frământă găsirea cauzelor atâtor rele din zilele noastre. Nu le dau de capăt, deşi “ oameni suntem, căciuli purtăm şi ne înţelegem ca turcii.” Îmi este greu să văd, să-i ascult cu ce probleme se frământă conducătorii sau şefii partidelor şi partiduleţelor ce se nasc exact ca universităţile, peste noapte şi fără multă izbavă. Nimeni nu vorbeşte de soarta ţării, ci de aleşi certaţi cu legea, de felul cum sa pună mâna pe ciolan sau chiar “ ciolănuţ” chiar de-şi calcă pe conştiinţă unindu-se cu dracul, dar să fie la putere. Am spus “conştiinţa”! Aiurea! Aştia nu au aşa ceva şi nici nu au auzit de ea pentru că majoritatea au ocolit şcoala, au stat departe de ea, motivând că n-au trecut pe acolo pentru că “n-au avut condiţii!”. Culmea, toţi aceştia au diplome mari, chiar doctorate şi nici nu le e ruşine! Când vorbeşti despre şcoală, aceştia repede, diplomatic, schimbă subiectul să nu îi întrebi de profesori, de colegi, de catalog sau foaia matricolă. Ce mulţi sunt, Doamne! Şi când te gândeşti că toate organismele ţării sunt ticsite de ei, când te gândeşti că aceştia fac şi desfac legi dau tonul la tot ce se mişcă în ţară! Poate de aceea ne mişcăm ca ţară atât de greu şi “înotăm” pe lângă salarii! Frumoasă ţară, pe mâna cui ai încăput? Nu puteam să nu leg credinţa neamului de soarta ţării, ştiind că speranţa nu moare! Vin alegerile parlamentare cu liste făcute de grupuleţe ce cuprind nume reci. Sincer, văd oameni care nu au făcut în viaţa lor, nimic pentru societate. Sunt oameni de care n-a auzit lumea, nici, poate, n-o să audă. Presa trebuie să-i prezinte pe de-a întregul! Vom trăi şi vom vedea!
Teodor Curpaş