”Mare-i grădina Domnului / și mulți sar gardul” să iasă afară din ea. Ne crucim zilnic de câte auzim că se întâmplă în lumea largă și printre vecini, dar și-n noi. Corupția morală de toate tipurile a ajuns să ne bată cu violență la poarta celor mai adânci fibre ale existenței, distrugând încetul cu încetul tot ce este bun și curat în sufletul nostru, creat de Bunul Dumnezeu încă din eternitate. Țin minte un obicei din perioada adolescenței și tinereții, când noi, teribiliștii din gașcă, aveam obiceiul de a ne scrie într-un oracol numărul ”de cuceriri” ale victimelor avute la pat, lăudându-ne de altfel unii față de alții, într-un nebunesc ”Don Juan” – ism de conjunctură, pervertindu-ne mintea, inima, sufletul, într-o sexualizare vinovată și idolatră. Și azi vedem că această sexualizare a minții tinerelor generații a devenit o crimă împotriva lor, o crimă de care mulți dintre noi adulții ne facem vinovați prin minimalizarea și tratarea cu ușurătate a vieții personale, atât intra cât și extra conjugale. Din nefericire mintea multora dintre noi adulții este sexualizată, coruptă, o astfel de gândire neputând produce nimic altceva în copiii noștri decât o astfel de lume; minți imature ce produc copii imaturi, așa cum părinți sexualizați produc copii sexualizați. Mai avem oare nevoie cu adevărat de o reformă morală profundă și conștientă? Mai are nevoie oare mintea noastră, a părinților sexualizați, de detoxificare? Trăim în apogeul unei epoci secularizate, una în care omul nu mai are nevoie de legile lui Dumnezeu, într-o societate în care statul confiscă totul și se substituie familiei, căsătoriei, părinților, vrând să se pună în locul lui Dumnezeu. De ce s-au întâmplat toate acestea? Nu cumva pentru că noi ne-am dorit a ne face o lume fără Creator, obișnuindu-ne cu acest nou statut, permițând statului să ne naționalizeze familia, căsătoria și relațiile de familie, inclusiv cele de gen, să le reconfigureze și să le redefinească după voie, lăsând ca alții să ne confiște inclusiv drepturile parentale, printre ele fiind și dreptul de a ne educa copiii în spirit creștinesc? Din nefericire, majoritatea dintre noi ne-am obișnuit și am acceptat noul status – quo, delegând statului autoritatea de a ne educa copiii, printr-o îndoctrinare în idolatria vremurilor în care trăim. Cu mii de ani în urmă, Dumnezeu prin Moise a impus părinților obligația de a-și educa copiii în cunoașterea Legii lui Dumnezeu, prin valorile și moravurile sănătoase care dau viață ființei umane, învățându-i diferența dintre bine și rău, spre discernerea acestora, și urmarea binelui în toate privințele, inclusiv în sexualitate. Pe de altă parte, filosofia seculară a educației și sistemul secular educativ al zilelor noastre e unul de transmitere de informații copiilor … și cam atât, neavând nimic de a face cu valorile primordiale și eterne, pornind de la premisa că nu există Dumnezeu și, în consecință, nu există valori perene, totul fiind relativ. Astfel, copiii noștri riscă să fie educați cu aceste ”valori neutre”, noi înșine constituindu-ne viața exclusiv din preferințele subiective ale ”egoului” individualist. În consecință, educația creștină transformă copiii în persoane, în ființe umane dându-le personalitate și demnitatea de creații sublime ale Domnului, pe când filozofia seculară furnizează doar informații, care relativizează orice este neschimbător, minimalizând tot ce este veșnic, într-o lume a haosului și autodistrugerii. Ce ne mai rămâne de făcut? Alegerea corectă și un DA spus vieții și lui Dumnezeu, fără prejudecăți și frică; o întoarcere spre EL.
Valeriu Ioan