Sunt tot mai rare momentele de trezire a conştiinţei şi demnităţii naţionale! Eu, prin emisiunea televizată “Glasul bisericii” şi a emisiunii “Oameni şi Fapte”, am prilegiul deosebit, oferit de invitaţi, de a primi lecţii adevărate de demnitate şi de mândrie naţională. Un astfel de neuitat prilej mi l-a oferit întâlnirea cu stareţa Mănăstirii “Sf. Treime” din Moişeni- Oaş, Ieronima, venită cu 13 ani în urmă de la Agapia cu gândul de a construi o mănăstire, aici, într-un loc pustiu. Am remarcat demnitatea despre care spuneam, de respectul profund al Neamului, de credinţă salvatoare în Biserica Ortodoxă Română şi în virtuţile statului naţional. Aici, unde Dumnezeu ne-a lăsat , ca popor născut creştin, între trei imperii – ţarist, otoman şi austro-ungar, cu un rol anume pe tabla de şah a intereselor politice ale marilor puteri, ne face să ne amintim mereu că trebuie să ne apropiem doar de ce ne uneşte, nu de ce-i dezbină pe români. Dacă privim Voroneţul, care a dat lumii misteriosul “albastru”, ale cărui taine ale îmbinării pigmenţilor pentru obţinerea culorii încă nu le-au descoperit toţi savanţii lumii la un loc. Ea rămâne “Capela Sixtină a Orientului ortodox”! Este nevoie acum, mai mult ca oricând, de demnitate pentru păstrarea fiinţei naţionale, este nevoie de reconsiderarea politicii româneşti, prin ideea naţională şi credinţa Neamului. Am rezistat de-a lungul istoriei ca popor, având ca bază fiinţa noastră unitară naţională! În capul unora a fi “bun român” înseamnă a vârî mâna până la cot, ba până la umăr chiar, în visteria statului şi în buzunarul vecinului, a înhăţa, cu ambele braţe, tot ce-i cade în cale, a minţi, a duce de nas pe naivii mai puţin şmecheri decât cel dat cu toate unsorile. Pentru “ciupeala” de miliarde pretinde, culmea, să fie aplaudat şi chiar felicitat. Se poartă şi azi! A fi “bun român”, pentru unii înseamnă a închide ochii la o grasă evaziune fiscală a şmecherului îmbogăţit peste noapte. Nu eşti de acord cu hoţul dovedit, de toţi ştiut pentru furtişagurile lui, tu cel care o viaţă ai tras şi ţi-ai dus existenţa cinstită, nerâvnitor la bunul altora, înseamnă că nu esţi “bun român”! Aşezarea în aceeaşi bancă a “bunului român”, pe acelaşi loc, a hoţului, cât şi a cinstitului, aduce o insultă moralei creştine dintotdeauna. Pentru că nu pot fi amândoi caracterizaţi prin aceeaşi sintagmă acoperitoare. Este un “bun român” cel ce trăieşte în munca cinstită, care îşi respectă menirea şi numele bun. Iar celelalt, şmecherul trecut prin afaceri neoneste, care a câştigat licitaţii prin fraudă, nu poate fi “bun român!”. Îi invit pe aleşii noştri în Parlament, că acolo nu-s de dragul unui fotoliu în loja puterii, ci să tresară în faţa unor proiecte de legi care nu duc la creşterea nivelului de trai al populaţiei! Ei sunt “buni români” când nu ridică mecanic mâna, ci gândesc pentru cei pe care-i reprezintă, adică poporul! Să nu uite că poporul este suveran (O spunea mereu IPS Justinian – Dumnezeu să-l odihnească în Pacea Sa!). Eu n-am atacat pe nimeni, nu port ură şi nu condamn pe cineva! Doresc să fiu prezent doar unde-s invitat. Mă simt onorat când în faţa camerelor de luat vederi vorbesc cu dumneavoastră! Şefi de instituţii, primari, preoţi, dascăli, medici, ingineri, elevi, studenţi, meseriaşi, sportivi etc. Am multe de învăţat şi pot oferi telespectatorilor modele de urmat, oameni ce înfăptuiesc fapte bune pentru semeni, oameni ce trebuiesc felicitaţi! Viaţa ne arată că rolul hotărâtor în soluţionarea conflictelor interumane revine fiecăruia, raţiunii şi răbdării. Şi atunci poţi fi “bun român”! Ai fost “bun român” de-a lungul veacurilor, plin de omenie, harnic, ospitalier şi cu mult bun simţ! De ce nu mai poţi fi şi acum “bun român?” Revin la cuvintele stareţei Ieronima (Şelever), care priveşte mănăstirea ridicată pe acest fermecător picior de plai, aici în Ţara Oaşului, ca o rezistenţă a credinţei în Dumnezeu. Ea este singura care ştie cât de greu a fost până la înălţarea şi sfinţirea lăcaşului de rugă şi de pomenire! Dar bucuria unui urcuş, a drumului greu, a luptei cu toate opreliştile, o poţi gusta doar după ce ai depăşit toate hopurile, după ce ai ajuns sus, în vârf, acolo unde le vezi limpede pe toate acelea în urmă lăsate. Şi, Doamne, frumos mai vorbea cu telespectatorii măicuţa Ieronima şi măicuţa Anastasia! Iată că, în lumea aceasta plină de fapte cutremurătoare, este încurajator să constaţi că, dincolo de calculele şi algoritmul Puterii, de zbaterile politice sterile şi păguboase, există adevăruri şi fapte mari şi unice. În viaţa noastră cea de toate zilele, ne rugăm pentru atâtea nevoi ale oamenilor şi ne mai rămâne credinţa, speranţa, dorinţa. Când putem îndepărta ura, duşmăniile, invidia, hoţia, crima, prostituţia, goana după înavuţire forţată şi căutăm să găsim soluţii de îndreptare, atât de necesare, putem spune, cu mâna pe inimă, că suntem “buni români!”
Teodor Curpaş