Aşa cum prevede codul bunelor maniere, la statele cu regalitate se spune: “A murit regele! Trăiască regele!”. La noi putem să-i spunem Regelui României, Mihai I, ultimul rege, un simplu, dar îndurerat “Adio!”. Ziua de 16 decembrie, marea zi de doliu a poporului român, atât de încercat, ziua înmormântării Regelui Mihai, rămâne, prin ceremonialul întregii zile, cea mai puternică manifestare de după anii 90`, când, fără a fi chemaţi, oamenii au participat cu zecile de mii! Este ceva formidabil. Nici la venirea Papei Ioan Paul al II-lea sau a preşedintelui SUA nu a fost atâta lume. Şi culmea, au venit pur şi simplu pentru a-l conduce pe ultimul drum pe regele lor! Au venit cu o floare, cu un buchet de flori, dar, mulţi, foarte mulţi cu lacrimi şi lacrimi! Camerele nu mint şi am văzut ceremonialul de la cap la coadă. Şi când te gândeşti câtă ordine a fost cu mulţimea din Bucureşti, cu cea din Piteşti sau Curtea de Argeş, oameni aşezaţi, cu sufletul îndurerat! Aş avea curajul să spun că prin această impresionantă şi ordonată manifestare publică, România a livrat lumii o impresie excepţională, alta decât cea cunoscută! Ceea ce a făcut biserica ortodoxă, cu Prea Fericitul Daniel, prin impecabila prestaţie, însoţită de minunatul cor al Patriarhiei şi impresionantul sobor de preoţi, a demonstrat unitatea şi forţa de apreciere adevărată a valorilor din istoria milenară a poporului român! Prezenţa reprezentanţilor a 49 de case regale, cu grad de rudenie cu Mihai I, demonstrează că acestea formează cel mai mare scut posibil al României, iar anul 2018 va fi simţit ca unul foarte greu pentru ţară. De ce? Perioada prin care trece România este grea şi nesigură, iar biserica va fi cea care va ţine stindardul! Sigur, discuţiile despre Majestatea Sa Regele Mihai I pot fi multiple. În adunarea omagială a Parlamentului, cel care i-a prezentat viaţa şi activitatea regelui nostru a fost Prea Fericitul Daniel, făcându-i un portret din familie, rudele apropiate, anii de regalitate, războiul şi asumarea marii răspunderi luate de rege, cu exilul, cu viaţa dusă departe de ţară şi cu greutăţi ale vieţii de zi cu zi şi mai ales cele provocate de despărţirea forţată de ţară, de neam şi popor. Sigur, vorbitorii au amintit de faptul că nu i s-a permis regelui să intre în ţară, deşi cetăţenia nu o poate lua nimeni, nimănui. A fost cea mai mare ruşine ce poate exista, fiind vorba de situaţia prin care a trecut Regele Mihai I! Ne întrebăm cu toţii de ce s-a procedat atât de dur? Pentru că cei de la conducerea ţării trăiau frica de întoarcerea regelui, de forţa poporului suveran! Am putut urmări, cu lux de amănunte, tot ce au filmat televiziunile centrale în 16 decembrie, şi au făcut-o excepţional, cu comentarii fără propoziţii de prisos, văzându-se durerea unui popor la despărţirea de regele iubit? Mă întrebam până acum : Oare, chiar a fost iubit! Mă gândesc, toate partidele se luptă pentru a ajunge la guvernare, dar nu-s capabile să adune, într-o astfel de ordine, atâta mulţime, chiar de i-ar aduce cu autocarele! Dar să menţină o astfel de ordine de dimineaţa până seara, fără să le promită bani, cazare, masă, transport! Ba, mai mult, oamenii veniţi într-o ţinută vestimentară demnă de importanţa ceremonialului! Am mai văzut de multe ori sobor de preoţi, dar ceea ce a făcut Patriarhia a fost la aprecierea maximă! Sunt mândru că realizez “Glasul bisericii” şi că am prilejul să cunosc elita preoţimii noastre! Acum vorbim despre rege, cu multă durere, şi vom vorbi şi în continuare despre rege, dar cu multă mândrie. N-a plecat cu trenuri de bunuri, ci a plecat din ţară cu 12 valize încărcate cu lucruri proprii. N-a dus o viaţă de lux, ci de muncitor, de om modest şi în simplitatea lui. O spun şi foştii mari fotbalişti Puiu Iordănescu sau Mircea Sandu şi alţii, care l-au vizitat în Elveţia, cu echipa, rămânând impresionaţi de locuinţa modestă, de modestia regelui, dar şi miraţi de multele cunoştinţe despre fotbal, despre echipa României! Mai aud oameni, desigur, nerecunoscători ai istoriei acestei ţări, vorbind cu destul dispreţ la adresa regelui. Nu-i iert, ci-i trimit să citească, iar pe cei care fac educaţie copiilor, îi invit să le spună adevărul despre rege! Sutele de mii de oameni pe traseul presărat cu flori s-au despărţit de un suveran cu totul deosebit, un om onorabil, dominat de simplitate, modestie, cu dragoste de ţară, de neam, de oamenii pe care i-a iubit atât de mult! A fost atât de mare în suflet, încât, pe cei care l-au condamnat, i-a iertat, dar… nu i-a uitat! Majestate, Dumnezeu să te odihnească în Pacea Sa!
Teodor Curpaş