Apartenenţa politică şi gândirea analitică sunt în permanenţă „pe picior de război” în toate sferele vieţii sociale din România. Apartenenţa politică, fără gândire analitică, creează discuţii contradictorii până şi în familiile românilor. Pe toate posturile de televiziune, radio, în presa scrisă şi online, apartenenţa politică rezidă din modul în care interlocutorii sau semnatarii unor articole pledează pentru liderii unui partid sau altul. Presa aservită este deja identificată de cititori, radioascultători sau telespectatori în funcţie de discuţiile şi dezbaterile politice. Se ştie, de exemplu, care posturi de televiziune sunt independente, de stânga sau de dreapta. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul presei scrise sau online. Din nefericire, nu apartenenţa politică reprezintă o problemă chiar dacă aceasta este susţinută de reprezentanţii, simpatizanţii sau colaboratorii ataşaţi de un anume partid. Problemele se iscă în momentul în care, indiferent de „culoarea politică”, apare gândirea analitică a unor interlocutori. Aceşti analişti „incomozi” vehiculează în timpul discuţiilor idei şi adevăruri evidente referitoare la un domeniu sau altul al vieţii economice, sociale şi politice din ţara noastră. Sunt analişti şi politicieni, care nu acceptă ideile bune chiar dacă acestea ar putea fi de folos pentru toate partidele politice şi, desigur, pentru poporul român. Din start, anumite idei bune, inteligente dacă doriţi, sunt respinse cu vehemenţă numai pentru că ele provin din partea partidelor de: stânga, centru sau dreapta. În acest fel, se creează tensiuni false între politicieni, care nu sunt „productive” pentru climatul social, politic şi economic.
De multe ori, ideile bune emise de politicieni profesionişti sunt aruncate la „gunoi” sau sunt ignorate şi respinse cu vehemenţă. Aceste decizii exclusiviste, radicale, încrâncenate de interese sau chiar de prostie, nu sunt supuse unei gândiri analitice detaliate. Această gândire analitică profundă ar putea lansa o perspectivă constructivă, într-un domeniu sau altul, prin intermediul unor idei strălucitoare. Munca în echipă a politicienilor, pe comisii de specialitate, indiferent de partidul din care fac parte, ar trebui să se axeze pe identificarea unor soluţii optime, eficiente în vederea rezolvării problemelor sau situaţiilor de criză, care apar la nivel naţional. Unirea în diversitatea de idei valoroase poate crea o Democraţie puternică, autentică şi de succes în România. După fiecare campanie electorală, ”ştafeta” responsabilităţii guvernării să fie preluată în mod paşnic de noii învingători votaţi în alegeri, conştienţi că interesul naţional este mai presus decât partidele politice. Partidele politice sunt una, iar voinţa, puterea şi aşteptările poporului reprezintă de fapt adevărata Democraţie, pentru care trebuie să militeze politicienii aleşi. Acest mod de lucru este aşteptat de alegătorii care au trimis oameni serioşi în Parlamentul României, din mai toate partidele politice… Fără orgolii, infatuare, interese de culise şi apucături paranoice, dar mai ales fără acel „fanatism” partinic, care-i caracterizează pe unii politicieni dornici de a crea mereu stări conflictuale sterile în politica românească. „Războaiele” ar trebui să se deruleze pe acest tărâm al gândirii analitice. Nu pe tărâmul unor atacuri virulente directe la persoană şi discreditare, care au un impact emoţionant devastator în celebrul „spaţiu public”.
Apartenenţa politică fără gândire analitică este de multe ori responsabilă de aceste conflicte între politicieni, mitinguri spontane sau decizii luate în mod „pompieristic”, în „mare pripă”, care ulterior se confirmă că au fost false, ineficiente sau superficiale. Apartenenţa politică fără gândire analitică este câteodată responsabilă şi de stările tensionate, de ceartă, care se creează în familie, între prieteni sau colegi de muncă. Dacă la o agapă se încing anumite discuţii pe teme politice, de multe ori nu sunt analizate ideile sau opiniile interlocutorului, ci mai degrabă se declanşează „atacuri” la adresa lui. În urma unor astfel de discuţii contradictorii apar subestimări sau reproşuri de genul: „Mă, tu eşti prost!”; „Habar n-ai de politică!”; „Mă’, da’ tu cu ăla ţii ?”; “Eu am crezut că tu eşti cu noi!”; „ Măi, dacă te uiţi la televizor şi asculţi ce spun ăia, te prosteşti!”… Din păcate, aceste replici n-au de-a face cu gândirea unui membru de partid sau chiar a unui român apolitic, care a avut imprudenţa să-şi expună şi el un punct de vedere sau o „părere” referitoare la o problemă dezbătută la nivel naţional de politicienii aflaţi în tabere diferite. Aceste atitudini nefaste, care se derulează şi la „nivel înalt” între liderii politici, sunt neacademice, uneori „de mahala”, care ne conduc imediat cu gândul la mult discutata „imaturitate politică”. Apartenenţa politică, flancată de gândirea analitică, ar trebui să aibă „urechi de auzit”, să manifeste respect în timpul unui dialog şi, mai ales, să ia în calcul judecăţile de valoare ale interlocutorilor, chiar dacă provin din alte partide. Aceste idei sunt doar o parte dintre cele care aparţin înţeleptei gândiri analitice. Referitor la apartenenţa politică şi gândirea analitică, în popor există o zicală conciliantă: „Pace, pace între două dobitoace!” Nu uitaţi, stimaţi politicieni şi comentatori onorifici, că sunt situaţii în care…”De la tot prostu’ poţi învăţa câte ceva!”.
Dumitru Ţimerman