More

    Candidatul ALDE, Ovidiu Silaghi, la Festivalul Căpșunilor de la Halmeu

    Președintele ALDE Satu Mare, Ovidiu Silaghi, candidat eligibil la alegerile europarlamentare, a fost prezent în acest weekend, împreună cu echipa de campanie la Festivalul Căpșunilor de la Halmeu. Aici a avut posibilitatea de a sta de vorbă cu producătorii de căpșuni din zonă, să le afle problemele cu care se confruntă astfel încât să încerce găsirea unor soluții pentru rezolvarea problemelor acestora.

    Mai mult decât atât, Ovidiu Silaghi le-a împărtășit producătorilor de căpșuni din zona Halmeului care sunt politice ale ALDE și care vor fi prioritățile parlamentarilor europeni ale partidului după ce vor fi aleși în Parlamentul European.

    Este foarte important de menținut și faptul că Ovidiu Silaghi este singurul sătmrean înscri în cursa pentru Parlamentul European, astfel că sătmărenii trebuie să-și dea tot interesul, dar și voturile lor, astfel încât și județul Satu Mare să fie reprezentat la acest pretigios for european.

    Ovidiu Silaghi, candidat eligibil la alegerile europarlamentare din partea ALDE a dovedit, în perioada cât a făcut parte dintr-un guvern al României, fie în calitate de ministrul al Intreprinderilor Mici și Mijlocii, fie în calitate de ministru al Transporturilor, că s-a mpreocupat de soareta sătmărenilor, fiind, probabil, unul dinbtre cei mai activi miniștri pe care i-a dat Sătmarul vreodată.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE