De numele lui Pintea Grigore sau Pintea Viteazul (25 februarie 1670 – 14 august 1703), supranumit de Ovidiu Densușianu „cel mai important român al secolului al XVII-lea”, se leagă o serie de legende dar şi adevăruri istorice. Haiducul care a trecut și prin ținuturile Sătmarului a fost împușcat mortal în timpul asediului cetății Băii Mari, în apropiere de Bastionul Măcelarilor.
Un excelent strateg militar
Născut în 25 februarie 1670, în satul Măgoaja din Ţara Lăpuşului, localitate situată azi la graniţa de sud dintre judeţele Cluj şi Maramureş, Pintea Viteazul a provenit dintr-o familie de mici nobili, fiind un bun cunoscător al tacticilor militare, al artei negocierii, dar şi al mai multor limbi, spun istoricii şi culegătorii români de folclor.
Intrând în conflict cu nemeşii din zona, s-a hotărât să se ridice împotriva nedreptăţilor sociale, fugind în codrii Maramureşului, ca să haiducească. Terorizaţi, nobilii au încercat să-l prindă, dar, potrivit legendelor, el a reuşit să scape de fiecare dată de urmăritori.
Potrivit știrilor istorice, primele apariții ale lui Pintea sunt semnalate în Baia Sprie în anul 1694. În lucrarea sa, Oszoczki vorbește de o scrisoare datată la Turda la 16 septembrie 1695, pe care Nicolae Bethlen i-ar fi adresat-o judelui orașului Baia Mare, prin care îl informa de acțiunea de jefuire intreprinsă de Pintea și încă 35 de oameni asupra unor negustori greci în Munții Maramureșului.
Potrivit documentelor din secolul al XVII-lea, haiducii lui Pintea erau puternic sprijiniți de locuitorii satelor maramureșene, în special de cei din Mara și Hoteni, din fosta plasă Sugatag. Una dintre cele mai de seamă acțiuni ale lui Pintea și ale oamenilor săi este descrisă de judele orașului Baia Sprie la 21 iulie 1698. În descrierea înaintată judelui din Baia Mare, omul afirmă că haiducii lui Pintea au atacat castelul din Rona, județul Maramureș. Aici, ei au omorât 250 de oameni și au luat cu ei 150 de cai și foarte multe lucruri de valoare. Destinația banilor luați de la bogați erau săracii. Într-o legendă din zonă Năsăudului, care circulă pe la 1898, se spune că Pintea ar fi plătit orașului Bistrița dările comunelor Telciu și Branchis și i-ar fi pedepsit pe trimișii autorităților în același mod în care aceștia îi chinuiau pe țărani.
În anul 1697, haiducii lui Pintea s-au retras către Lăpuș în speranța acestui sprijin. La 14 august 1697, conducerea comitatului Maramureș face cunoscut comitelui din Solnoc-Dobâca acțiunea de urmărire a haiducilor, menționând că haiducii au fost sprijiniți și de către locuitorii satelor Kracsfalva (Mara) și Hotinka (Hoteni) din plasa Șugatag”, se arată în cartea lui Csoma G.M. “Baia Mare 670”, Baia Mare, 1999.
Din aceeași lucrare mai aflăm că în anul 1699 atacurile haiducilor devin din ce în ce mai periculoase, lucru care face ca căpitanul cetății Sătmarului, Fredericus, să se ocupe personal de prinderea și persecutarea haiducilor.
“După cum rezultă dintr-o scrisoare datată din 2 ianuarie 1700, Pintea, împreună cu câțiva ortaci, este prins în Satu Mare, însă Fredericus îl grațiează, semnând chiar o înțelegere cu el, potrivit căreia Pintea primește ajutor pentru întreținerea cetelor sale, se interzice folosirea denumirii de tâlhar la adresa oamenilor săi, haiducii, în schimb renunță la acte prin care ar provoca dezordinea. Totuşi împăratul Leopold promite pentru capul lui Pintea în anul 1701, 500 de taleri imperiali”, se arată în aceeași lucrare.
Grigore Pintea a fost împuşcat mortal, într-o ambuscadă, la 14 august, în faţa porţii de miazăzi a cetăţii, în apropiere de Bastionul Măcelarilor. Legendele spun că a fost împuşcat cu glont de argint, în urma trădării unui haiduc, pentru 500 de taleri, bani făgăduiţi de împăratul habsburgic Leopold I. În schimb, un document păstrat la Filiala Arhivelor Statului Sighetu Marmaţiei îl indica pe un oarecare Dessi Istvan, proconsul ungur în Magistratura Oraşului Baia Mare, ca fiind cel care l-a împuscat mortal pe Grigore Pintea. Există un document datat 14 august 1703 în care se vorbește despre moartea lui Pintea Viteazul, haiducii continuând lupta și după moartea haiducului din Măgoaja.
Legendele despre Pintea Haiducul Viteazul
Pe seama celui cunoscut ca Pintea Viteazul s-au ţesut numeroase balade şi legende. O legendă a consemnat şi Tache Papahagi, în 1925, pe vremea când cerceta graiul şi folclorul Maramureşului: “Pintea o fost un viteaz mare. El o avut un cal năzdrăvan. Apoi, oamenii împaratului o vrut să-l prindă. El o stat călare pe cal, sus, pa Piatra Gutâiului. Calu o stat într-un picior de d-înapoi, ca s-amu se vede în piatră urma piciorului unde o stat calu. Apoi, odată o zburat calu de pa Gutâi, cu Pintea călare, colo, pa Vârfu Pietrii de cătă Şugatag; de-aiciuca, ca gându, o zburat pa Piatra Săpântii. C-apoi viteaz ca acela n-o fost altu-nime”.
De asemenea se spune că ar fi inventat un aparat de zbor, dar și că ar fi ascuns în munți comori care nu au fost găsite nici astăzi, deși sunt încă căutate.Este vorba de comoara ascunsă în munții Gutâi: “într-o stâncă era săpată o pivniță mare, în care acesta își ținea berbințele cu galbeni. Pivnița era încuiată cu o ușă mare de fier, ale cărei chei le avea doar Pintea. Ușile acelei pivnițe se deschid o dată la șapte ani”. Existența comorii apare în folclorul transmis pe cale orală până în zilele noastre, chiar dacă amplasamentul ei diferă: “La Budești, între hotară/ Este-un fag cu frunza rară/ Și la umbra fagului,/ Pintea cu ortacii lui,/ Să uită cătă Gutâi,/ C-acolo-i pivnița lui/ Pă săraci îi miluiește,/ Pă bogați îi jefuiește”“, potrivit specialiștilor în folclor de la Consiliul Județean Maramureș.
Vitejiile lui Pintea n-au dispărut însă o dată cu el, multe locuri din Maramureş purtându-i încă numele, precum „Izvorul Pintii” (se crede că are puteri tămăduitoare, graţie apei termale), Schitul „Şatra Pintii”, „Vârfu Pintii”, „Peştera Pintii” (unde se presupune că şi-ar fi ascuns Pintea o parte din comorile furate de la nobili) etc., toate aflate în Ţara Lăpuşului.
Nicolae Ghişan
