More

    Atmosferă fabuloasă la Concertul Charlie și Malek Andrea, la AUGUSTFEST Carei

    Miercuri, 31 iulie 2019, începând cu ora 20.00 s-a desfășurat cea de-a doua seară a festivalului AUGUSTFEST 12, eveniment organizat în cadrul celei de-a treia seri a festivalului CAREIFEST 2019.

    Prima parte a programului a cuprins un mini-recital de muzică ușoară din partea solistelor formației Castelanii de la Centrul Cultural Carei.

    Tinerele soliste Bagossy Ivett, Németi Tamara, Gál Stefánia, Csizmár Bernadette au prezentat o serie de melodii din repertoriul internațional, prin intermediul cărora și-au prezentat publicului calitățile vocale și interpretative. Solistele a fost pregătite de prof. Szűcs József.

    Seara s-a încheiat cu un concert memorabil susținut de cunoscuții soliști vocali maghiari Malek Andrea și Charlie, acompaniați de formația Abrakazabra. În componența formației Abrakazabra se găsește și un tânăr artist din zona Careiului, este vorba de pianistul Tempfli Erik din Foieni. Un alt moment inedit în timpul concertului l-a reprezentat intervenția artistului careian Marius Georgescu.

    Acesta, pe lângă pasiunea pentru film, este și un foarte talentat toboșar. A cântat la tobe, alături de cei de la Abrakazabra acompaniindu-l, pe durata unei melodii, pe renumitul solist Charlie. Charlie și Malek Andrea au interpretat atât piese proprii cât și prelucrări după șlagăre cunoscute din repertoriul maghiar. Malek Andrea a cântat o serie de melodii cunoscute din repertoriul interpretei Katona Klári. Charlie a creat o atmosferă de neuitat, după cum obișuiește la concertele sale. Spectatorii au fredonat alături de artist cele mai cunoscute șlagăre, dintre care amintim „Az légy aki vagy”, „Nézz az ég felé”, „Jég dupla whiskyvel” sau „Könnyű álmot hozzon az éj”.

    Cei aproximativ 1500 de spectatori prezenți au gustat din plin muzica live și show-ul făcut de muzicienii maghiari, cântând alături de aceștia pe toată durata concertului.


    Organizatorii evenimentului au fost: Direcţia de Cultură şi Sport Carei, Centrul Cultural Carei, Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Carei.
    Evenimentul a fost realizat cu sprijinul: Alconor Company, Ardealul, Polipol Mobila Foieni, L’Art Hotel, Agrotex, Asociației Equus.

    Prezentatorii evenimentului au fost: Járay Zsanett și Adrian Ştefănuţi.

    Rareş Jucan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE