More

    Victorie clară la debut pentru Olimpia suporterilor

    După experiențele din această vară din Cupa României în care au evoluat în primele două tururi, 2-3 cu Zalău și 0-5 cu Sânmartin, Olimpia suporterilor a avut parte de debutul în liga a 4-a.

    Unul extrem de reușit dacă ținem cont că elevii lui Nelu Donca s-au distrat în prima rundă, 11-0 cu Speranța Halmeu.

    De altfel, prima etapă din liga a 4-a a adus câte un rezultat…fluviu în fiecare serie. Olimpia 11-0, cu Halmeu în seria A, Recolta Dorolț, 12-0 cu Someșul Oar în seria B și Frohlich Foieni, 10-1 cu Real Andrid în seria C.

    E drept că am avut și câteva meciuri amânate, unul chiar al celor de la CSM Satu Mare.

    Campionii se întorc fără voia lor în liga a 4-a după ce au ratat din păcate înscrierea în eșalonul trei. Deși din punct de vedere sportiv lucrurile erau rezolvate după câștigarea barajului…Acum e tardiv să mai găsim țapi ispășitori…povestea cu mortul de la groapă nu-l mai întorci e din păcate realitate la CSM…Iar băieții lui Ritli trebuie să treacă peste această nedreptate ce li s-a făcut și să mai tragă încă o data la titlu…

    Orașu Nou a început cu o victorie clară, 4-1 cu Lazuri, și se anunță din nou candidată la câștigarea seriei A…O serie în care Energia și Olimpia par principalele contracandidate ale Talnei…

    În seria B am avut parte și de un meci de o repriză…Știința Beltiug a rămas la pauză fără jucători iar Luceafărul Decebal a rămas cu victoria, 3-0 obținută în primele 45 de minute.

    Victoria Carei și AS Căpleni, echipele ce sezonul trecut au dominat seria C au început excelent sezonul. Careienii au trecut de șvabii din Cămin , 4-0 iar AS Căpleni a câștigat derby ul localității cu Fortuna, 3-1.

    Așteptăm etapa viitoare derby-ul interesant de la Negrești dintre Energia și Olimpia… Și o vreme mai răcoroasă în week end…

    Liga a IV-a, Seria A
    Etapa 1
    Voinţa Turţ – AS Livada 1-0
    Turul Micula – Sportul Botiz 7-0
    Talna Oraşu Nou – Voinţa Lazuri 4-0
    Olimpia MCMXXI Satu Mare – Speranţa Halmeu 12-0
    Victoria Apa – Energia Negreşti, amânat
    Dacia Medieşu Aurit – Venus Dumbrava, amânat

    Liga a IV-a, Seria B
    Etapa 1
    Unirea Tăşnad – CS Cetate Ardud 800 7-0
    Ştiinţa Beltiug – Luceafărul Decebal 0-3
    Viitorul Vetiş – ACS Voinţa Doba 1- 3
    AC SC Recolta Dorolţ – CS Someşul Oar 12-0
    Marţi, 27 august, 18:00 (seniori):
    Unirea Păuleşti – Voinţa Babţa
    A: Iuhas Tibor -A1: Ciceu Marian-A2: Szakacs Zsolt
    Obs. Niţă Gheorghe
    AS Crasna Moftinu Mic – Someşul Odoreu, amânat

    Liga a IV-a, Seria C
    Etapa 1
    Schamagosch Ciumeşti – Victoria Tiream 0-2
    CSM Victoria Carei – Schwaben Kalmandi Cămin 4-0
    Frohlich Foieni – Real Andrid 10-1
    Viitorul Lucăceni – Stăruinţa Berveni 1-2
    AS Căpleni – Fortuna Căpleni 2-1
    Unirea Pişcolt – Recolta Sanislău 1-2
    CSM Satu Mare – AS Ghenci, amânat

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE