More

    Bătaie pe locurile de muncă la Carei

    carei-somaj-2

    Înghesuială mare la prima bursă a locurilor de muncă ce a fost organizată în acest an la Carei. Peste 350 de careieni şi locuitori ai comunelor din jur s-au strâns ieri dimineaţă în curtea Casei comunitare Sf. Ladislau în speranţa că îşi vor găsi un loc de muncă. Potrivit conducerii AJOFM Satu Mare, bursa a fost organizată atât la cererea tinerilor careieni în căutarea unui loc de muncă în municipiu sau în zonă, cât şi la cererea firmelor din domenii în care se resimte acut lipsa de personal.

    Calificarea şomerilor, esenţială
    La deschiderea oficială a bursei locurilor de muncă au fost prezenţi prefectul Eugeniu Avram, directorul AJOFM Satu Mare, Marcel Maruşca, şi primarul oraşului Carei, Eugen Kovacs. Directorul Marcel Maruşca s-a declarat încântat de interesul deosebit al careienilor pentru a se încadra în câmpul muncii, anunţând şi faptul că în 21 martie va fi organizată o bursă generală a locurilor de muncă în municipiul Satu Mare.

    Prefectul Eugeniu Avram le-a urat firmelor participante la bursă să-şi găsească angajaţii de care au nevoie, iar oamenilor să-şi găsească locurile de muncă mult dorite. Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, a arătat că autorităţile statului trebuie să sprijine calificarea şomerilor, astfel încât aceştia să îşi poată găsi mai uşor un loc de muncă. De asemenea, pentru a spori şansele de angajare a şomerilor, aceştia trebuie calificaţi în meserii care se cer pe piaţa muncii, respectiv în meserii de care firmele din zonă au nevoie. Prefectul Avram a declarat că se impune o corelare a cursurilor de calificare cu cerinţele pieţei muncii.
    Careienii vor
    să muncească
    În grupuri compacte, cele peste 350 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă au trecut pe la standurile celor 16 firme participante, care au oferit 172 de posturi. Au fost selectate în vederea angajării un număr de 90 de persoane, iar 21 de şomeri au fost încadraţi în muncă.

    Oferta de locuri de muncă a fost în următoarele domenii: industria lemnului (37 locuri), confecţiilor (31 locuri), construcţiilor (23 locuri), industriei mecanice (14 locuri), fabricarea încălţămintei (21 locuri), agricultură (29 locuri), iar 17 posturi în alte domenii. Meseriile oferite au fost următoarele: zidar, lăcătuş mecanic, şofer, mecanic agricol, confecţioner din textile, tâmplar, tractorist, cusător piese încălţăminte, montator subansamble, tapiţer. Pentru persoanele cu studii superioare s-au oferit trei locuri de muncă: inginer mecanic, inginer agronom şi coordonator în materie de securitate şi sănătate în muncă, se arată într-un comunicat de presă semnat de directorul executiv al AJOFM Satu Mare, Marcel Maruşca.

    Szasz Lorand

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE