More

    Tenis / Adversarele româncelor de la Australian Open

    Simona Halep este favorita numărul 3 la Australian Open, iar în runda inaugurală o va întîlni pe italianca Karin Knapp. În turul următor al turneului de la Antipozi, Simona ar putea da peste Alexandra Dulgheru, dacă aceasta va reuşi să o depăşească pe Jarmila Gajdosova. Simona Halep n-a mai întîlnit-o niciodată pe Knapp (27 de ani), care în prezent ocupă locul 51 WTA. Nici Dulgheru (locul 87 WTA) n-a mai jucat vreodată cu Gajdosova (locul 68 WTA). Anul trecut Simona Halep a ajuns pînă în sferturile de finală la Australian Open, unde a fost învinsă de Dominika Cibulkova, 3-6, 0-6. Vestea proastă pentru Simona este că, pentru a cîştiga trofeul, trebuie să treacă de Maria Şarapova în semifinale, cele două rivale fiind poziţionate pe aceeaşi parte a tabloului AO. Monica Niculescu şi Irina Begu au misiuni foarte dificile. Ocupanta locului 48 WTA va avea o misiune foarte dificilă în primul tur, unde o va întîlni pe Samatha Stosur, cap de serie numărul 20. Monica a pierdut toate cele 4 meciuri directe cu jucătoarea de 30 de ani de pînă acum. Irina Begu va juca în primul tur cu Angelique Kerber, care este a 9-a favorită a turneului. Cele două s-au mai întîlnit o singură dată, în 2013, la Indian Wells, unde românca a pierdut. Sorana Cîrstea poate da peste Şarapova în turul 2. După un an dezastruos, Sorana Cîrstea începe cu mari speranţe anul 2015 şi vrea să facă o figură foarte frumoasă la primul Grand Slam al anului. Românca va întîlni o adversară din calificări în primul tur, iar dacă va trece mai departe, ar putea juca împotriva Mariei Şarapova, a doua favorită a turneului. Şi rusoaica va da tot peste o adversară venită din calificări în primul tur.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE