Cu Ilie Sălceanu ne-am ştiut de la primii săi paşi pe pământul sătmărean. Nu ne-au ocolit evenimentele pentru că ne-am încurajat în atitudini civice, educative, zămislite de noi, fără să ţinem seama de riscuri şi fără să urmărim împliniri personale. Mi-am dat seama de temeinica pregătire profesională şi mai ales de talentul scrisului, demonstrat pe parcursul câtorva ani, ambiţionându-l să scrie aşa cum i-am răsfoit manuscrisele, ce prevedeau un scriitor de mare valoare.
Peste ani, după Casa Corpului Didactic, ne-am întâlnit la puternicul, pe atunci, Liceu „Unio”, unde s-a dovedit acelaşi ambiţios, curajos şi tenace, un profesor de istorie adevărată şi simţită. Anii au trecut, dar… prietenia a rămas cât viaţa. Cred că scrisul profund al prozatorului Ilie Sălceanu s-a îndreptat mult spre roman, genul ce îmbie pe iubitorii de literatură, având o libertate de expresie aparte, demonstrând studierea unor documente şi aşezându-le într-o coerenţă.
Îmi vorbea mereu de proiectele sale, de trilogie, de monografie şi… în parte, le-a dus la împlinire. Cred că notele sale rămase duc la împlinirea gândurilor sale şi-i păcat că ne amăgim aşteptându-le! Paginile de dragoste din romanul său sunt presărate de un limbaj aparte, cu elemente specifice zonei descrise. Tocmai de aceea rămâne aparte, prin folosirea unor arhaisme, dar şi regionalisme de origine turcă, printr-un dialog şi descrieri bine conduse. Îmi spunea că ar dori să realizeze în final, un glosar, deşi toate expresiile se puteau înţelege chiar din context. Oricum, în scris, ca şi în viaţa cotidiană, i-a plăcut rigoarea cu care punea probleme de cultură, fiind unul dintre cei mai prolifici. Puţine cărţi am întâlnit care să rememoreze cu atâta sinceritate aspecte ale unui bazar şi o scenă de dragoste puternică! (Am mai citit „Djamilia” lui Cinghiz Aitmatov, cu astfel de descrieri puternice.)
Ca om, Ilie Sălceanu, colegul meu de serviciu, îmi rămâne în minte şi suflet, cel curajos, obiectiv, realist, zi de zi ilustrul nostru scriitor-jurnalist, considerat de departe un înflăcărat apărător al limbii române, al adevărului şi dreptăţii. Prin tot ce a scris ne-a înnobilat sufletele, nouă, cititorilor, rămânând în vârful piramidei scrisului. Rămâne omul modest, cuminte, studios, dornic de documentare profundă, dând apoi cele mai inteligente interpretări ale fenomenelor vieţii.
Rămâne veşnic în panteonul marilor scriitori! Dumnezeu să-l odihnească în pacea Sa!
Teodor Curpaş