Muzeul Judeţean Satu Mare deţine o scrisoare pe care maiorul Ştefan Mateescu, comandantul Batalionului 1 Dorobanţi (Regimentul 8 Dorobanţi) o trimite din spitalul de la Turnu Măgurele, în 3 decembrie 1877, naşului său, colonelul Constantin Cruţescu, comandantul Regimentului 1 infanterie de linie. Documentul este deosebit de important pentru că ne ajută să intrăm în culisele evenimentelor din anul 1877 şi anume în mediul ofiţerilor superiori din armata română.
Istoricul Viorel Ciubotă este cel care a studiat mai pe larg acest subiect şi ne-a dat mai multe lămuriri despre conţinutul scrisorii: “Pe lângă atmosfera eroică ce răzbate din scrisoare se prefigurează şi aspecte care nu prea şi-au făcut loc în cărţile închinate anului 1877 şi în primul rând înfrângerea suferită de armata română în data de 30 august 1877 în primul atac de la Plevna, condus şi de Mateescu şi când se pierd 268 de oameni, printre care şi căpitanul Valter Mărăcineanu, dintr-o regretabilă eroare de conducere a atacului care l-a adus pe domnitorul Carol într-o asemenea dispoziţie încât să ordone scoaterea din armată a lui Mateescu. Numai intervenţia lui I. C. Brătianu a potolit furia domnitorului şi astfel că Mateescu a rămas la comanda batalionului spălându-şi păcatele apoi în asaltul Rahovei din 7 noiembrie 1877 unde şi cade rănit în jurul orei 15. De asemenea şi asaltul eşuat asupra Plevnei şi în special al redutei Griviţa din 6 septembrie 1877 condus de colonelul Otton Sachelarie, perceput de cercurile militare româneşti tot ca un eşec, cu toate faptele de vitejie săvârşite de ostaşii şi ofiţerii care au participat la atac.”
Sigur că din scrisoare transpar şi opinii favorabile despre căderea Plevnei, despre Spitalul Doamnelor Române din Iaşi instalat la Turnu Măgurele, condus de unul din eminenţii doctori ai epocii dr. Russ etc. Avem certitudinea că scrisoarea de faţă se va alătura celorlalte surse documentare privind Războiul de Independenţă al României, contribuind la conturarea mai exactă a unor episoade ale campaniei din Bulgaria.
Am fi dorit să anexăm materialului şi o fotografie a acestei scrisori însă aici ne-am lovit de scrupulozitatea directorului adjunct al Muzeului, Peter Szocs, care ne-a trimis mai întâi să facem o cerere conducerii muzeului ( adică lui) iar după ce aceasta va fi analizată (sic!) vom putea să fotografiem scrisoarea. Am aflat însă că se putea liniştit trece peste acest episod birocratic mai ales că nu aveam intenţia de a cerceta în amănunt scrisoarea, ci doar de a o fotografia sub directa supraveghere a magazionerului. Ce a deranjat cu adevărat a fost însă atitudinea de “honved” a directorului Szocs şi a faptului că ne-a dat de înţeles că el are lucruri mult mai importante de făcut (n.r. probabil de organizare a Zilelor Partium) decât să pună la dispoziţia presei corespondenţa dintre doi ofiţeri români din Războiul de Independenţă.
Redăm mai jos conţinutul integral al scrisorii:
“Iubite Naşule,
Împregiurări independente de voinţa-mi m-au împiedicat până acum a vă mulţumi pentru aceea ce vă datorez <în aceea> împrejurarea dificilă în care iubiţii mei camarazi m-au pus, cu toate că D<omnia> ta mă cunoşti cred de ajuns spre a şti câtă recunoştinţă v-am păstrat totdeauna pentru aceea ce ştiu că aţi făcut pentru mine. De astă dată încă mai mult ca totdeauna trebuie să vă mulţumesc mult, căci înţeleg câtă luptă trebuie să fi avut cu Brătianu spre a-i da tăria de a aduce pe Vodă care era tare pornit contra mea în stare a nu confirma reforma mea şi apoi după afacerea de la Rahova în care mărturisesc că n-am făcut decât a-mi împlini cu conştiinţă datoria să scoată atât de tare în relief conduita mea. La 7 Noiembrie am căzut rănit la ambele picioare, una din răni cea de la piciorul stâng în articulaţia genunchiului sub rotulă. În primul moment mă descurajasem tare temându-mă de o amputaţie. Transportat în ambulanţă la Turnul prin Turcia am suferit pe drum în mod îngrozitor. Îndată însă ce m-am instalat aici n-am mai suferit mai nici de cum. Doctorul Rusos e felicită mult de starea rănilor mele şi cred că graţie temperamentului meu robust în curând voi fi în picioare. Ei mă asigură încă că voi scăpa zdravăn, cu toate acestea mă tem că rana de la piciorul stâng îmi va lăsa o leziune care poate mă va face să târăsc mult timp piciorul. Deocamdată sunt condamnat a sta lungit pe pat şi a păstra cea mai absolută imobilitate, lucru care după spusele doctorilor va dura cel puţin până la finele…prin urmare vezi bine că trebuie multă răbdare şi sunt nevoit a o avea pentru a nu-mi prelungi în zadar suferinţele.
Regret mult că bietul Slăniceanu a fost după părerea mea tare sfâşiat fără să fie atât de vinovat cum arăt acei ce-l denigrează. Am simţit o mare bucurie de căderea Plevnei, dar mărturisesc că bucuria mea a fost înzecită auzind că în lupta de la 28, Regimentul D-tale a fost sublim, mai cu seamă că astfel s-a astupat gurile acelea ce bârfiseră atât de mult la 6 Septembrie. Profităm de această ocaziune ca împreună cu fina care este aici spre a vă ura pentru Bubi al cărui patron este marţi să vă împlinească D-zeu toate dorinţele şi D-voastră zile lungi spre a putea să vă bucuraţi de fericirea lui şi celorlalţi copilaşi. Fina vă trimite sincere complimente iar fina cea mică sărutări de mâini, din partea-mite rog să primeşti şi de astă <dată>asigurarea profundului meu devotament.
Mateescu
f.1 pe margine: Am telegrafiat lui Poenaru să-mi trimită solda pe noiembrie, te rog de-l vezi spune-i şi D-ta a-mi-i trimite cât mai repede având nevoie aci cheltuind o mulţime de bani.
f.4 pe margine: Te rog arată din partea-mi complimente lui B. Sachelariu, Bădulescu şi Meciuletea.
