Oraş cu vechi obârşii, Sătmarul a avut întotdeauna un aer aparte dat în mod sigur de convieţuirea în mod paşnic între români, maghiari, şvabi, evrei, slovaci şi ucraineni. Oraşul de pe Someş a fost receptat chiar şi în perioada comunistă ca un burg mic burghez care şi-a păstrat chiar şi în anii ceauşişti un iz boem.Chiar dacă anii Epocii de Aur (aşa cum este cunoscută perioada ultimilor 10 ani din perioada regimului ceauşist din România) au adus multe neajunsuri sătmărenilor mulţi îşi aduc aminte cu nostalgie de acele vremuri.
UNIO, mândria economiei socialiste din Sătmar
Decenii de-a rândul, Uzina Unio Satu Mare s-a situat în topul întreprinderilor sătmărene. Nu fără temei, comuniştii o numeau ”citadela industriei sătmărene”aici ajungând să lucreze, în anii ’80, aproape 14.000 de muncitori.
Istoria firmei UNIO începe la 19 septembrie 1911, când, pe locul actual al întreprinderii, ia fiinţă „Fabrica de Produse de Tâmplărie şi Comerţ de lemne – Societate pe acţiuni Satu Mare”. Producţia de bază a acestei unităţi economice era axată pe lucrări de tâmplărie şi comerţ forestier. În 1927 din această fabrică au ieşit primele vagoane de tip “Pullmann” din România.
A fost afectată puternic de urmările războiului, dar se reface devenind un adevărat colos industrial primind în anul 1958 titulatura de Uzina UNIO. În această fabrică se produceau unelte şi utilaje necesare dotării altor fabrici (strunguri, maşini de rabotat, şepinguri de cursă, maşini de găurit cu coloană, foarfeci – ghilotină), unelte şi maşini agricole (pluguri, prăşitoare, batoze, trioare), diferite utilaje miniere (vagoane de cale ferată îngustă, vagoneţi de tip minier), utilaje pentru industria alimentară.
În perioada anilor 1971-1975 întreprinderea a cunoscut ritmul cel mai înalt de dezvoltare a capacităţilor şi forţelor de producţie. Investiţiile s-au materializat într-o nouă secţie de utilaje tehnologice şi transportoare, în dezvoltarea şi dotarea secţiei de utilaj minier, a secţiilor de turnătorie şi forjă, precum şi a laboratorului uzinal pentru încercări fizice, mecanice şi chimice.
Investiţiile s-au materializat într-o nouă secţie de utilaje tehnologice şi transportoare, în dezvoltarea şi dotarea secţiei de utilaj minier, a secţiilor de turnătorie şi forjă. Astfel, capacitatea de producţie ajunge la 51.800 tone/an utilaje tehnologice şi maşini de ridicat. Un rol important a revenit activităţii de cercetare şi proiectare, care din 1971 cuprinde un număr important de specialişti, ingineri, subingineri, tehnicieni, în Centrul de Cercetare şi Proiectare pentru Utilaj Minier şi Transport Continuu – CEPROM.
În perioada 1976-1980 s-au creat încă două fabrici, filiale ale întreprinderii ”UNIO”, în oraşele Carei şi Negreşti-Oaş.
În perioada 1980, UNIO a devenit cunoscută şi pe pieţele externe prin exporturile de maşini şi utilaje miniere în peste 35 ţări, din 4 continente ale lumii.
Mondiala, locul de unde se îmbrăca protipendada comunistă
Unul dintre brand-urile de renume ale Sătmarului a fost şi fabrica de îmbrăcăminte “Mondiala” cea mai importantã unitate care producea confecţii pentru femei din nordul României. Actuala Societate Comercialã MONDIALA S.A. Satu Mare îsi are rãdãcinile în cooperaţia meşteşugărească Cooperativa Croitorilor “Munca” înfiintatã în anul 1935, ce îsi schimbã în anul 1945 denumirea în Cooperativa croitorilor “Mondiala”.
Cu un efectiv de 25 de muncitori, cooperativa cunoaşte an de an o dezvoltare semnificativã, atât în ceea ce priveste producţia, cât si ca numãr de angajati, ajungând în anul 1959 sã se încadreze din plin în fluxul industrial. Începând din anul 1960 când se marcheazã prima comandã de export constând în confecţii pentru copii, fabrica “Mondiala” îşi câştigã un binemeritat prestigiu în afara hotarelor tãrii. An de an, odatã cu creşterea gamei de produse şi creşterea nivelului calitativ al acestora, se mãreşte producţia pentru export, în special articole pentru femei, numãrul ţãrilor cu care se colaboreazã depãşind cifra 10, printre care amintim: URSS, RDG, RFG, Franţa, Belgia, Olanda, Anglia, Italia, Austria, SUA. Nu degeaba în acea perioadă majoritatea nevestelor de ştabi de partid din întreaga ţară se îmbrăcau de aici.
Tinerii se “rupeau” în figuri în celebra Disco Nord şi-şi scuturau pletele prin crâşmele cu ştaif din oraş
Anii ’70-’80 au fost perioada de glorie a celebrei Disco Nord acolo unde se aduna creme-a la creme-ul tinerilor din Satu Mare şi în care domnişoarele care de care mai gătite veneau să-şi etaleze farmecele în faţa junilor spilcuiţi. Disck Jokey era faimosul Dick, cel care era socotit unul dintre cei mai buni DJ-ei din ţară şi care ştia într-un mod inimitabil să întreţină buna dispoziţie dar şi să pună cea mai în trend muzică a momentului.
Tinerii care doreau muzică live aveau de unde să aleagă, deoarece majoritatea crâşmelor cu ştaif din oraş aveau şi formaţie proprie. Unul dintre cei mai apreciaţi instrumentişti ai momentului era Mircea Deac, actualul manager al Şcolii Populare de Arte din Satu Mare.
„Localuri precum Dacia, Aurora, Mioriţa, Poiana Codrului, Luceafărul erau pline ochi seară de seară iar muzica live îi înflăcăra pe tinerii rockeri care veneau să mai asculte un remake de-a lui Santana, Beatles, Creedence Clearwater Revival ca să enumăr doar câteva din trupele străine pe care le interpretam. Desigur că puneam în scenă şi muzică românească fiindcă aşa era modelul dar principalul era că toată lumea se simţea bine. Eu am început cu Arcis iar mai apoi am cântat în celebra Casino, trupă care înainte să vin eu, câştiga în 1984, Marele Premiu al Festivalului de Jazz de la Sibiu, o performanţă fabuloasă pentru muzica uşoară din Satu Mare. Dintre marile mele realizări cu trupa Casino se numără un loc întâi la Cântarea României, deloc de lepădat pentru acea perioadă. Mi-aduc aminte că mai cântam şi la Joia Tineretului, unde nu se consuma alcool ci doar sucuri, dar noi mai fentam şi ne aducea chelneriţa câte o „cafea îmbunătăţită” care consta într-o ceaşcă de coniac, rom sau bitter. “ rememorează Mircea Deac.
Nicolae Ghişan
