More

    Olimpia pleacă mâine spre Mioveni

    cs-mioveni-fc-brasov-1

    Dacă în primul meci al sezonului Olimpia s-a impus fără probleme în faţa Metalului Reşiţa, de această dată adversarul este unul de top. Elevii lui Bogdan Andone vor întâlni în etapa a doua CS Mioveni, sâmbătă, în deplasare.
    Tocmai de aceea, delegaţia sătmăreană porneşte mâine la prânz spre Mioveni, dar se va înopta la Sibiu, acolo unde în următoarea zi se va face un antrenament, urmând ca a doua zi să îşi continue drumul până la Ştefăneşti, lângă Piteşti. Printre cei care vor face deplasarea se numără Anca-Trip, Preda – portari, Ciul, Munteanu, Mureşan, Onicaş, Heil, Iuhas, V. Pop, Krausz, Villand, Takacs, Bura, Erdei, Rus, Faur, Nanou, plus câţiva juniori – jucători de câmp.
    În ceea ce privesc noutăţile din lotul celor de la FC Olimpia Satu Mare, patru jucători au dat probe în tricoul galben-albaştrilor. Dintre care trei străini, Stephane Telhaoui, Mohamed Buderah, francezi de origine arabă, Emilios Panayiotou din Cipru şi Silviu Cătană, vârf de atac trecut pe la Concordia Chiajna. Ultimul a ajuns la Satu Mare marţi seara.
    Se pare însă că doar cipriotul corespunde cerinţelor staff-ului tehnic, conform celor declarate de team-managerul Attila Karda.
    Panayiotou, în vârstă de 23 de ani a jucat la naţionalele U 17, U 19 şi U 21. Acesta a strâns şi peste 30 de meciuri în prima divizie din insulă, la Olimpiakos Nicosia şi Alki.
    Din cele declarate de reprezentanţii Olimpiei, echipa are nevoie de un vârf de atac, pentru că suferim pe partea de finalizare.
    Programul etapei a 2-a:
    Clinceni – Berceni
    Târgovişte – Baloteşti
    Rm. Vâlcea – ASU Poli
    Suceava – UTA
    Brăila – Tărlungeni
    Reşiţa – Călăraşi
    Mioveni – OLIMPIA
    FC Braşov – Juventus
    Pâncota – Sepsi
    Luc. Oradea – Afumaţi

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE