More

    Ardudul – centru cultural al judeţului!

    SCENA-2-ARDUD

    Creatura lui Dumnezeu – Omul, este cel care reprezintă un adevărat microcosmos. Mă aflu în oraşul Ardud, într-o duminică ce precede marea sărbătoare a Sf. Mării şi sunt plin şi eu de frământările primului om al Ardudului, ales pentru a 5-a oară ca primar, dl. ing. Ovidiu Duma. De ce are emoţii şi… dacă le are, de ce mi le transmite şi mie? Sigur, Festivalul Codrenesc, ajuns la a patra ediţie, îşi poartă cu cinste numele de „Cetatea Codrului”.

    De fapt, două zile de sărbătoare, organizată la minut, demonstrează că această manifestare culturală, pe drept cuvânt se poate numi tradiţie şi… acum chiar este tradiţie. De la sediul vechii primării, de-a lungul şoselei a avut loc parada portului popular, până sus, la Cetate, la scena, de invidiat, realizată „expres” pentru o astfel de manifestare. Costumele dansatorilor cuprind tradiţii frumoase ale ţesutului şi culorilor, putând distinge pe cele codreneşti, oşeneşti, maghiare, germane, ucrainene şi ţigăneşti. Ziua de 14 august, protejată de Dumnezeu prin timpul frumos, propice pentru astfel de manifestări, a însemnat cel mai frumos examen al interpreţilor de muzică populară, al formaţiilor de tot felul. Nu m-am gândit că Ardudul se poate ridica la o valoare pe care judeţul n-a cunoscut-o. O vor cunoaşte şi conducătorii noştri când vor vedea formaţii din Ardud la confruntări internaţionale. Se va termina cu nepăsarea faţă de cultură şi sport a parlamentului şi guvernelor ce se perindă ca într-o „paradă a neputinţei şi rea-credinţei!”.

    Deschiderea manifestării a fost pe cât de simplă, pe atât de puternică în conţinut. De ce? Pe scenă au fost oameni ce iubesc cultura, dar şi capabili s-o aprecieze.

    Interesant că a fost prezentă Emisiunea Favorit TV „Cântec, Suflet românesc” prin d-na Doina Mirea, o realizatoare cu care am realizat un interviu „plin de sănătate”.

    Pe scenă, întrebările adresate de Doina Mirea primarului Duma au demonstrat nivelul ridicat al culturii folclorice în Ardud, pasiunea şi interesul acestui unic primar, model şi pentru ministrul culturii! Pe vremuri, Suzana Gâdea era ministru al culturii şi se spunea că „nu ne e frică de ministrul culturii, ci de cultura ministrului!”. Dacă, de sus şi până la comune, s-ar pune bază pe selecţie, pe organizare, pe participare, am descoperi atâtea valori, încât am avea adevăraţi ambasadori ai României! Nu se vrea acest lucru! Dovadă rezultate slabe în sport şi cultură!

    interviu-mireA

    Sigur, au vorbit: primarul O. Duma, d-na deputat Andreea Paul, femeie care ştie exact ce înseamnă „discurs”, chiar politic, apropiat de sufletele celor mulţi, viceprimarii din Satu Mare, d-l A. Albu şi d-na Feher, directorul Centrului de creaţie, Robert Laszlo.

    S-au perindat pe scenă, aşezată într-o simetrie perfectă, să fie văzută de la cetate, de la chioşcuri cu de toate, de pe dealul plin de oameni, încât sonorizarea să cuprindă nesupărător toată imensa suprafaţă ocupată de mulţimea adunată la spectacol. Cinste organizatorilor, aplauze prelungite pentru solişti deja cunoscuţi şi pentru cei apăruţi în urma activităţilor în cercurile, 14 la număr, la Casa de cultură din Ardud. N-au venit pe scenă cu blugi rupţi în genunchi şi cu cămăşi jegoase, ci în costume populare noi, realizate prin programul – proiect al primăriei, cu instrumente serioase şi cu un repertoriu de toată lauda! Aşa au fost Alina Sabău, Lucia Sabău, Cornel Pop şi aşteptatul Mihai Papariga sau Oros Loredana. Totul perfect şi în deplină armonie. Apariţia ansamblului de dansuri maghiare din Ardud a cules aplauze pentru frumuseţea dansurilor, dar şi pentru frumoasele costume populare ungureşti.

    Cu nimic mai prejos a fost ansamblul de dansuri şvăbeşti, care a demonstrat că bunele tradiţii se pot păstra cu sfinţenie. De mult succes a fost prezenţa scenică a cunoscutei Ana Holdiş Pop care, înainte de a intra pe scenă s-a întreţinut prieteneşte cu d-na Doina Mirea de la „Favorit TV”. De fapt d-na Doina Mirea n-a venit cu mâna goală, aducând cu dânsa nu mai puţin de 10 artişti din Ardeal, cunoscuţi şi aşteptaţi de noi. Orice s-ar spune, d-na Doina Mirea s-a îndrăgostit de Ardud şi nu şi-a putut închipuii că aici există atâta viaţă dată folclorului, în special dansului popular şi cântecului popular. Îi cunoştea pe mulţi din interpreţii de la noi şi… spunea că mulţi vor forma obiectul emisiunilor folclorice la „Favorit TV”.

    PARADA-PORTULUI

    Pe parcurs au evoluat o serie de artişti, care au demonstrat că pot realiza singuri câte un spectacol. Aşa au fost Oana Tomoioagă, Vladuţa Lupău, Tudor Furdui Iancu, Marius Ciprian Pop. De remarcat buna pregătire a orchestrelor, atât de agreate de public, care parcă au un fel de magnet care te atrage puternic.
    Doamne, câtă bucurie au putut lăsa în sufletele oamenilor, veniţi de aiurea, la acest minunat spectacol. Şi natura a fost alături de primarul Ovidiu Duma, de Consiliul local, de Casa de cultură, cei care s-au ocupat de ceea ce se numeşte exact „reuşită”! Nici a doua zi, de 15 august, Ziua Marii Sărbători Naţionale a Sf. Marii, care coincide, în mod fericit, cu Ziua Cetăţii Ardud, n-a fost mai prejos. Tot tradiţie a devenit deschiderea cu programul majoretelor, apoi cea oficială de pe scena de la Cetate, cu Imnul Naţional, cel al Europei şi imnul oraşului Ardud.

    Spectacolele au decurs admirabil, fiind, pe rând, aplaudaţi cercul de balet Ardud, cei de dans sportiv sau corul „Ardente” din Mădăras, ca şi trupa „Extreme” de acolo. Clubul sportiv a oferit demonstraţii reuşite de lupte greco-romane, mult aplaudate. Într-un cadru festiv, s-au oferit diplome şi premii cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie! Ce frumos şi ce cadru plin de solemnitate, cu exemple de viaţă frumoasă! Au fost prezente formaţiile „Stereofonic” şi „Select”, iar cea din Baia Mare „The Wings” a adus bucurii cu muzica pop-rock. La fel, „Syntia” şi tânărul talentat George Negrea cu muzica lui frumoasă de folk. A fost prezent Bertici Fiverck, iar vocea Sarei a fermecat lumea, ea fiind fiica cunoscutului scriitor şi regizor de filme din Baia Mare, dl. Nicoară Mihali.

    MIHAI-PAPARIGA

    Au apărut în spectacol Marian Buzilă, XXL Band Satu Mare. Au fost invitaţi Puya, Ester, Anastasia, Vescan, Dj Amy, Dj Wickend şi Semnal M- Cluj Napoca. Totul s-a încheiat cu un frumos foc de artificii.
    Totul a fost frumos, încântător, bine organizat şi merită felicitări organizatorii, care au dat şi dau oraşului Ardud ceea ce ar merita fiecare locuitor al acestui judeţ. Foarte mulţi se ocupă de toate şi… de fapt, de nimic! Destul! Să facă fiecare ce are de făcut şi atunci toate vor lua drumul cel bun!

    Teodor Curpaş

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE