More

    500.000 lei au fost alocați pentru Olimpia

    oli

    Consiliul Județean a alocat, ieri, în cursul unei ședințe, bani echipei de fotbal Olimpia Satu Mare.

    Președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, a declarat că a aprobat numai suma de 500.000 lei pentru salariile restante, dar şi pentru unele cheltuieli curente. El a subliniat faptul că Olimpia are datorii mult mai mari, dar atâta timp cât auditul nu este finalizat, nu se vor plăti restanțele.

    La finalul ședinței, preşedintele Olimpiei, Attila Karda, a răspuns unor precizări cu privire la datorii.

    “Trebuie să achităm o parte din salariile jucătorilor care le avem restante pe două luni şi cheltuielile care le-am mai acumulat în aceste două luni, hoteluri şi ce a mai rămas. Datoriile totale încă nici noi nu le ştim. Acum se ocupă noua contabilă a clubului. Pot spune că sunt unele datorii undeva la 500 – 550.000 de lei, din anii 2012, 2013, 2014, 2015. Sunt undeva la 220 – 230.000 la Hotel Aurora. E un contract de închiriere încheiat cu proprietarul de la Samobil din 2012 care nu a fost plătit din anul 2012, acumulându-se datorii de 22.500, la care prin contract i s-a alocat acelui domn 1% dobândă pe zi şi i s-a acumulat o dobândă de 151.000 lei. Mai avem echipamente sportive de 80.000, penalităţi de 20.000, deci depăşeşte 100.000 şi echipamentul în condiţiile în care noi când am venit la club nu am găsit nici două mingi de un fel. Ulterior am cumpărat echipament de antrenament. Eu nu vreau să fac acuze, niciodată n-am vorbit despre trecut, dar oamenii trebuie să ştie care este într-adevăr situaţia clubului. Eu am promis că voi fi deschis şi transparenţă”, a spus Attila Karda.
    Cristian Stan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE