More

    România are nevoie de stabilitate politică !

    După vestita moţiune de cenzură se pare că în România s-au “cristalizat” premisele stabilităţii politice. Speculaţiile în vederea desemnării noului prim-ministru şi pronosticurile pesimiste n-au lipsit din peisajul politicii româneşti. Din unele constatări ale analiştilor economici şi politici reiese faptul că investitorii sunt “cu ochii pe România” şi aşteaptă mult dorita seriozitate şi maturitate politică. Chiar dacă avem partide din opoziţie reticente în ceea ce priveşte noul premier desemnat, cred că ar trebui să asistăm la un optimism şi o unitate politică, cum se spune “în diversitate”, pentru ca Guvernul să-şi reia din plin activitatea sa, vitală pentru destinele actuale ale României. E nevoie de seriozitate pentru a respecta cuvintele înţelepte:” Oamenii trebuie judecaţi după fapte şi nu după vorbele altora”.

    Pe „masa cea mare” a Parlamentului României se află problemele reale ale ţării, cunoscute de actualii parlamentari încă din timpul campaniilor electorale, indiferent de culorile partidului. În unele ţări civilizate, există o luptă de idei, care se dă în mod inteligent între partidele majoritare şi cele de opoziţie. „Combatanţii” se duelează cu cele mai bune argumente necesare găsirii unor soluţii eficiente în vederea rezolvării, prin legi şi amendamente, a unor probleme cu care se confruntă cetăţenii ţărilor respective. Chiar dacă la un moment dat comunicarea parlamentarilor de la putere sau din opoziţie pare să fie extrem de tensionată, în final, fără orgolii sau mofturi politice, soluţia cea mai bună este legiferată şi acceptată de reprezentanţii partidelor politice. În concluzie, atenţia parlamentarilor este focalizată pe cercetarea şi studierea documentelor prioritare pentru ca munca acestora să fie eficientă şi obiectivă.

    Dintr-o discuţie pe care am purtat-o cu un politician-candidat, înainte de alegerile parlamentare, am aflat că pe la noi, prin vechiul Parlament, se pare că unii lideri politici „dictau” subalternilor „ce şi cu cine să voteze”. Unii nici nu ştiau ce votează şi nici nu se gândeau la posibilele efecte negative, care s-ar fi putut răsfrânge asupra vieţii sociale sau economice. Mulţi dintre ei se transformau într-un fel de „Gică Contra” numai şi numai pentru că aşa a spus liderul unei formaţiuni politice. Or fi fost şi astfel de proceduri ?! Despre unii parlamentari se spunea că nici măcar nu citeau proiectele de legi sau amendamentele cu documentaţiile aferente, care urmau să fie dezbătute în comisiile de specialitate, iar apoi, în final, supuse la vot. Ambiţiile politice şi interesele sunt diverse şi, de multe ori, asistăm la câte un „spectacol” mediatic „de ţi se face lehamite” să te mai uiţi la televizor…

    Poate parlamentarii ar trebui să-şi lase la intrare „culorile politice” înainte de a intra „la lucru” în Parlamentul României, pentru a reprezenta cu cinste şi demnitate, nepărtinitori, interesele poporului român! Foştii alegători nu aşteaptă de la parlamentarii aleşi „circ şi pâine!”. Românii nu sunt oameni proşti şi nu „gustă” toate „gogoşile” spoite cu zahăr praf. Spiritul de „vendetă” nu este agreat nici de românii de pretutindeni ! Alegătorii v-au trimis în Parlamentul României să munciţi nu să vă certaţi şi să vă subestimaţi unii pe alţii. Adică, în centrul atenţiei unora este „lupta corp la corp” şi nu analizarea marilor probleme cu care se confruntă românii din domeniul: sănătăţii, educaţiei, mediului de afaceri, infrastructurii etc. Comunicarea paşnică şi inteligentă între parlamentari, cu respectul cuvenit, poate ar redresa România într-un timp relativ scurt, iar credibilitatea ei ar duce la o creştere economică în ascensiune. Mulţi oameni din popor spun că s-a încheiat de mult campania electorală şi că se poate ca fiecare partid să câştige capital electoral din plin şi de pe urma unor idei finalizate cu decizii de succes, benefice pentru realităţile vieţii din România. Domnilor, lăsaţi ambiţiile unilaterale deoparte, ridicaţi-vă în picioare şi „luptaţi” pentru metamorfozarea programelor electorale fundamentate în urma studiilor realizate pe tărâmul vieţii sociale şi economice din România.

    Dumitru Țimerman

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE