More

    Fost director, condamnat și încarcerat. Ce sentință a primit

    Fostul director general al Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Satu Mare, Viorel Pintea, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare și, între timp, încarcerat la Penitenciarul Satu Mare.

    Sentința a fost dată ieri de Curtea de Apel Oradea, Viorel Pintea fiind acuzat de luare de mită. Pintea a fost trimis în judecată în 9 ianuarie 2014, fiind acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită.

     

    Potrivit rechizitoriului întocmit de DNA, în perioada 2010 – 24 noiembrie 2013, inculpatul Viorel Pintea, în calitate de director al APIA Satu Mare, a pretins, în etape diferite, de la doi denunţători (fermieri), suma de 40.500 euro din care a primit 5.500 euro, 3.000 lei şi bunuri în valoare de 36.000 lei. În schimbul acestor sume de bani şi bunuri, inculpatul şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, constând fie în nedispunerea unor controale la activităţile agricole ale acestora, fie în sprijin la obţinerea cu mai multă uşurinţă a subvenţiilor. La data de 24 noiembrie 2013, inculpatul Viorel Pintea a primit de la unul dintre denunţători suma de 3.000 euro din banii pretinşi, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

    Pentru aceste fapte, Viorel Pintea a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Sentinţa este definitivă, fostul director al APIA Satu Mare fiind reţinut şi încarcerat în cursul după-amiezii de ieri.

    ”La data de 31 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depus în Penitenciarul Satu Mare un bărbat, de 64 de ani, din Satu Mare, care poseda mandat european de executare a pedepsei, emis de Tribunalul Satu Mare, fiind condamnat la 3 ani de închisoare, pentru comiterea infracţiuni de luare de mită”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE