More

    Rezultatele finale la Bac după contestații, făcute publice astăzi

    Cei 568 de elevi din judeţul Satu Mare care au depus contestaţii la examenul de Bacalaureat vor afla, luni, 9 iulie, rezultatele finale.

    Dintre cei 568 de contestatari, 258 au fost nemultumiti de nota la proba de Limba și literatura română, respectiv 25 de cea de la Limba și literatura maternă. Pentru proba obligatorie a profilului au fost depuse 170 de contestatii, respectiv pentru proba la alegere a profilului și specializării 115.

    Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat vor fi afişate pe 9 iulie.

    Reamintim faptul că, în județul Satu Mare, înainte de contestații, procentul de promovabilitate la Bacalaureat a fost de 66%. Astfel, din totalul de 1946 candidați înscriși, au fost prezenți 1821, din care sunt declarați reușiți 1203, în pondere de 66,06%. Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de candidații din promoția curentă este de 70,57%. Pentru candidații din promoții anterioare promovabilitatea este de 17,95%.

    Iris Ioana Roatiș de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare a obținut media 10. Ea a fost felicitată chiar de primarul Kereskenyi Gabor. ”Doresc să o felicit pe eleva Iris Roatiș de la Colegiul Național “Mihai Eminescu”, singura din județ care a luat 10 pe linie la examenul de Bacalaureat. Iris Roatiș are în palmares premii de la opt olimpiade naționale și a fost laureata mai multor competiții naționale și internaționale de dans sportiv. Felicitări și mult succes și pe viitor!”, spune primarul.

    Comparativ cu anul trecut, rata de promovabilitate în 2018 a fost cu șapte procente mai mic. Raportat la nivel național, rezultatele de la Satu Mare sunt cu un procent și jumătate mai mici.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE