More

    Un meci de X?

    Duelul Unirilor din seria a 5-a a Ligii a 3-a se joacă azi la Dej. De la ora 15 în etapa a 7-a se întâlnesc două echipe specializate în remize la acest început de campionat.

    Unirea Dej are patru remize și două înfrângeri, în timp ce Unirea Tășnad are tot patru egaluri, dar și-a trecut în cont și două victorii.

    Interesant e că pe teren propriu, dejenii au doar remize, în vreme ce tășnădenii din trei deplasări au reușit și o victorie, 3-1 la Bistrița.

    Interesant e că deja Unirea Dej a schimbat antrenorul…Sătmăreanul Mircea Bolba a fost demis de la cârma echipei după un egal, 0-0 cu CFR II Cluj, asta în ciuda faptului că la acel meci echipa a făcut cel mai bun joc de până atunci. În locul lui Bolba a fost instalat Gică Barbu, se pare că un favorit al conducerii… Doar că nici după schimbarea antrenorului, echipa tot n-a învățat să câștige…Și sperăm că n-o va face nici după etapa de azi…

    Tășnădenii vin după o remiză cu Minaur Baia Mare, un meci pe care l-au controlat în prima repriză, dar apoi s-au văzut și dominați și egalați de maramureșeni.

    ”Vrem să rămânem neînvinși și dacă vom putea chiar să luăm toate punctele. Nu mergem la egal la Dej. Din păcate, Vădan e accidentat și nu poate juca”, ne-a transmis antrenorul Cristi Popa.

    Partida de la Dej va fi condusă de o brigadă din Maramureș.

    Necrici Razvan la centru, Lar Stefan Daniel și Soponar Răzvan Ionut la cele două margini.
    Observatori Ciotlaus Sorin (Deva) și Kemenes Emil (Baia Mare).

    Programul etapei:
    Sticla Turda-Csikszereda, MSE Târgu Mureș-Sănătatea Cluj, Gloria Bistrița-Avântul Reghin, Unirea Dej-Unirea Tășnad, Odorheiu Secuiesc-Hărman, Iernut-Mediaș II, CFR II Cluj-Recea și Minaur Baia Mare- Cetate Râșnov.

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE