More

    Mandat de excepție pentru Coza Romi, primarul comunei Crucișor

    Primarul comunei Crucișor, Coza Romi, a reușit, în doar doi an de mandat, o serie de realizări ce cu greu pot fi egalate. Edilul șef a făcut un bilanț al activității de primar. Acesta a trecut în revistă diverse realizări pe care le-a realizat începând cu anul 2016.

    Investiții în cultură
    Primarul comunei Crucișor a încercat, și în bună măsură a și reușit, să investească în toate domeniile. Una dintre aceste domenii este cultura.

    “În 2016, când am preluat mandatul, căminul cultural din Crucisor a necesitat reabilitare, era cam10-15% realizat, și s-a finalizat anul următor. În 2017 am reușit să-l inaugurăm iar acum are tot ce trebuie. Se organizează evenimente, nunți, logodne, majorate, onomastice, chiar și parastase.

    În 2018 a fost dotat căminul cultural din Poiana Codrului, din bugetul local, cu aragaze, chiuvete, pahare, boiler electric, două vitrine frigorifice, două lăzi frigorifice și perdele. Am pus separat fiecare cămin.

    Oamenii organizează nunți și mulți vor să-și facă mâncarea acolo pentru nuntă nu aleg să colaboreze cu firmele de catering și pentru a avea totul la îndemânăle-am oferit condiții. Despre curtea căminului, achiziționarea tereneului, l-am cumpărat de la o firmă care se ocupă de licitarea activelor și pasivelor și noi am cumpărat terenul acela deoarece era lor și este practic curtea căminului unde parchează oamenii, când sunt evenimente. Curtea este acum a noastră și în spate și în față.

    Am dotat căminele aparate de aer condiționat. Sunt cumpărate doar trebuie montate. Sunt depozitate doar trebuie montate și vitrinele și lăzile sunt de față de asemenea”, a arătat primarul.

    Investiții în educație
    Un alt domeniu căruia primarul Coza Romi i-a acordat o mare împortanță a fost educația, în mandatul său fiind făcute o serie de investiții în școlile din comună.

    ”Am depus proiect pentru reabilitare grădiniță localitatea Poiana Codrului finanțat prin PNDL , s-a semnat contractul de finanțare, este în studiul de fezabilitate,este proiect ,acum o să începem procedura de licitație pentru lucrare. Cum terminăm cu licitația putem, sperăm, să dăm drumul la reparațiile din incinta cladirii grădiniței. Trebuie realizată o reparație serioasă, acoperișul, geamuri, instalație electrică, centrală, o reabilitare totală cu instalații, la apă, canalizare, la tot.

    Școala din Poaina Codrului a fost dotată anul trecut printr-un proiect în valoare de 204.419 lei, finantaț prin PNDL cu mobilier, echipamente IT, hărți, xerox, aspiratoare, jaluzele,radiatoare electrice”, a mai spus Coza Romi.

    Investiții în sport
    Chiar dacă pentru mulți primari din județ, și nu numai, sportul nu a repreznetat o prioritate, nu același lucru se poate spune și despre primarul Coza Romi.

    ”Am depus o cerere de finanțare la C.N.I. pentru construirea unui zid de sprijin în spatele sălii de sport din Poiana Codrului , aprobată de Ministerul Dezvoltării Regionale prin C.N.I. în valoare de aproximativ 856.000 lei. În spatele sălii de sport există un bloc al tineretului,era blocul fabricii, și acolo când s-a construit sala de sport, s-a escavat într-un deal mia micuț, este pericol de alunecare de teren,de surpare și este și o biserică greco-catolică și atunci a venit Comisia de la prefectură și a constatat într-adevăr este în pericol și am redepus la C.N.I. și ni s-a aprobat pe lista Ministerului. Acum avem studiu de fezabilitate, studiu izo tehnic și acum noi trebuie să depunem niște documente la Compania Națională de investiții și așteptăm vești să vedem când vom semna ceva, suntem pe lista aprobata Ministerului. Am avut o problemă cu terenul acolo că trebuie să umblăm,să preluăm, au fost câteva documente de pus la punct până am reușit să mai trimitem documentația necesară ca să poată înainta domnii de la CNI.

    Am organizat și o activităte sportivă, organizată din banii personali, ai mei și ai domnului vice. Ne-am descurcat cum am putut, pentru a organiza această activitate care este foarte importantă pentru comunitate, Cupa Codrului la fotbal cu echipe din comunel vecine”, a mai adăugat Coza Romi.

    Totodată, s-a achiziționat echipament sportiv pentru echipa de fotbal a comunei.

    Apă și canalizare
    Bunăstarea cetățenilor comunei a fost unul dintre dezideratele primarului Coza Romi. Acesta este și motivul petru care s-a ocupat de investițiile în realizarea infrastructurii de apă și canalizare.

    ”Când am preluat mandatul era în derulare și un proiect de canalizare Iegheriște-Crucișor cu stație de epurare la Crucișor în valoare de 10.037.727 lei. În proporție de 30% era realizat dar încă se lucrează, 70 % este realizat acum, termenul ar fi, să fie finalizat în luna mai, dar se pare că nu vom reuși, probabil se va întinde până în toamnă. Sperăm ca în toamnă să fie realizată canalizarea.

    În Poiana Codrului facem niște extinderi într-un parteneriat cu Apaserv, noi vom asigura săpătura și ei o să vină să facă conductele pentru a face extindere cu apă, avem o zona unde locuiesc romi și este problemă cu apa, de aceea ne-am gândit ca să facem această extindere,singura ăroblemă a fost că avenit iarna,dar ne apucăm cât de repede”, a mai precizat edilul.

    Infrastructura, la mare preț
    Infrastructura comunei este, de asemenea, una dintre principalele obictive de realizat pentru primarul Coza Romi. Motiv pentru care, acestui sector, i-a acordat o atenție deosebită.

    ”S-au plombat cam 6 km per total comună. S-a asfaltat în fața fabricii în anul 2016, dar am plombat și anul acesta 5-6 km care îi avem în comuna este un proiect european cu canalizare pe Poiana Codrului. A fost un proiect de 5 km și ceva de asfalt din care 1,6 km Poiana Codrului și 3 km și ceva pe Crucișor.

    Au fost pietruite străzi comunale, s-au montat parapeți de siguranță pe DJ 193 B, pe raza comunei, amenajare țarcuri pentru containere deșeuri menajere, reparații pod Poiana Codrului sub vale,s-a realizat iluminat ornamental pentru sărbătorile de iarnă și s-a pavazat comuna cu drapele tricolore de ziua României și de Centenar.

    Am montat coșuri stradale, oamenii se plângeau că sunt hârtii peste tot, însă acum când am montat aceste coșuri stradale se pare că lumea aruncă tot pe lângă. Au mai fost achiziționate tuburi de beton și montat pentru podețe pe drumurile agricole și comunale în Poiana Codrului.

    Noi am avut aici în comună becuri model vechi, foarte puține, în jur de 30 becuri cu LED, restul erau becuri cu consum foarte mare și atunci am făcut tot iluminatul public, am înlocuit cu corpuri cu led pentru a economisi, iar unde n-am avut deloc am completat acum e foarte bine, toată lumea așa spune”, mai arătă primarul.

    Alte realizări
    ”Totodată am realizat dotarea cu echipamente a primăriei Crucișor (sărăriță, tocător vegetație, sisteme de alarmare civilă, mațină de spălat pardoseli, 15 containere metalice de 1,1 MC, 42 de containere tip clopot de 2,5 MC) în valoare de 280.375 lei, finanțat prin FEADR. FEADR este un proiect de acțiune locală din care facem parte șapte comune. Dotarea cu echipament la Primăriae Crucișor a fost începută de pe vremea fostului primar dar acum le-am finalizat și am achiziționat.

    Trebuie să amintim și de întăbularea gratuită teren în localiatea Crucișor-trei sectoare cadastrale (10,14,17-198 parcele ) și continuam anul acesta. Această întăbulare este gratuită. Este foarte importantă, vă dați seama că oamenii nu au bani și se bucură că ne-am axat pe treaba aceasta. Ne-am implicat și am reușit să se facă întabularea și anul acesta vom continua.

    Am ajutat și la capelele din Poaina Codrului, un lucru foarte important pentru comunitate. Am fost solicitați să ajutăm și am reușit să ajutăm, am acordat 35.000 pe capelă, Poiana Codrului, Iegheriște și Crucișor. Am alocat acești bani la fiecare capelă în parte pentru a folosi banii la ceea ce este nevoie, la fiecare capelă pentru materiale de construcții.

    Avem o școală veche și acolo stau niște chiriași, am întocmit o documentație pentru proiect reabilitare școală veche și acum încercăm să accesăm ceva fonduri. Stau vreo șase familii de ani de zlile, sunt într-o stare destul de proastă, încercăm să îi ajutăm oarecum.

    S-a întocmit documentația și s-a preluat în domeniul privat al comunei Crucișor terenul din ratul taurilor, Poiana Codrului. A trebuie să-l luăm în proprietate privată, ca să-l parcelam, au fost locuri de casă pe vremuri, l-am preluat și a trebuit și acolo documentația, l-am preluat în domeniul privat al comunei”, precizează primarul Coza Romi.

    Mesaj pentru oamenii din comuna Crucișor
    Primarul Coza Romi dorește să le transmită cetățenilor comunei Crucișor că trebuie să aibă încredere în el și că s-ar bucura dacă oamenii ar aprecia ceea ce a realziat în cei doi ani de mandat.

    ”M-aș bucura ca cetățenii să vadă că să face treabă. Este foarte dureros când oamenii aruncă vorbe însă nu știu câtă alergătură și câtă bătaie de cap este pentru toate acestea dar noi suntem aici ca să ne facem treaba”, a conchis primarul Coza Romi.

    Raluca Jofi

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE