More

    Învăţătură model – la cabinetul unui medic model!

    Mă aflu la ceas de taină, singur, în camera mea de odihnă sau de scris şi… totuşi sunt plin de cele întâmplate cu câteva ceasuri înainte, trăiri care mai sunt în sufletul meu, atrase asemenea unui magnet. Sunt plin în sufletul meu de o seamă de imagini care mi s-au întipărit în două zile de marţi, de la o săptămână la alta, în faţa unui cabinet medical, bine plasat, în centrul municipiului, pe o uşă frumos ornată cu tot ce este necesar: Nr. 6, placă aurită pe care scrie simplu şi clar, Dr. KURTINECZ MELINDA. Am cunoscut-o pe această doctoriţă, cu doi ani în urmă, la un alt cabinet, când răcită puternic şi-a făcut timp de mine, un pacient grav bolnav, şi mi-a dat cu multă responsabilitate cele mai bune sfaturi medicale. A trecut timpul şi am ajuns în faţa cabinetului prezentat mai sus. Lume multă, cu programare şi ordine firească a unor oameni chiar civilizaţi. Din cele auzite acolo, oamenii se confesau şi-şi arătau mulţumirea faţă de tratamentul indicat de dna. dr. Melinda. Alţii erau pentru prima oară şi se interesau de felul de a fi al doctoriţei. Am auzit numai cuvinte frumoase, de apreciere şi de mulţumire. M-au impresionat aprecierile oamenilor, venite de la oameni ce au trecut sau trec prin nişte necazuri nedorite de nimeni. Toate bolile sunt grele, dar inima când e bolnavă încep toate sau se termină toate. N-am avut programare şi… după o oră am putut ajunge, prin asistenta de acolo, o femeie cu bun simţ, ordonată şi cu mult respect faţă de pacienţi. M-am dezlipit de starea de singurătate, de nelinişte, de gânduri grele, o stare pe care o consideram pierdută ştiindu-mă cu o tensiune în jur de 200/105. Discutând cu doctoriţa Melinda, o undă de speranţă, de bucurie, o rază a soarelui divin care ne bucură pe toţi, parcă mijesc totuşi în sufletul meu, care parcă mereu caută ceva… un ajutor… ceva care să ne scoată din angoasa mocirlei prin care trecem. Lângă mine am simţit ceva sfânt, un medic erudit, demn pentru titlul său!

    Satu Mare, prin Bunul Dumnezeu, ne-a înzestrat cu mulţi medici bine pregătiţi, care ne protejează ca nişte astre divine, făcând prin munca lor o zi de sărbătoare, de bucurie, de fericire! Eu, omul trecut prin multe necazuri, am cunoscut de-a lungul vieţii tot felul de medici şi-i felicit din tot sufletul dorindu-le ca Bunul Dumnezeu şi Maica Ocrotitoare să-i aibă în grija lor. Medicii adevăraţi, aşa cum este dna Melinda Kurtinecz, merită pentru tot ce face pentru sătmăreni, nu numai diplome, onoruri, premii, pe care nu le primeşte nici imaginar de la cei care sunt aleşi sau numiţi pentru a le decerna, merită mulţumiri transmise din adâncul sufletelor a mii de oameni care simt, pe ei, refacerea stării de sănătate! Poate, un “mulţumesc”, spus atunci când trebuie, face mai mult ca spusele unor “oficiali”, spuse făcute, de multe ori artificial, ca sarcină de pe fişa postului!

    Nu sunt capabili mulţi aleşi să termine cu politica partidului când este vorba că trebuie să ducă politica masei de alegători! Medicii buni n-au nevoie decât să demonstreze zi de zi că diploma şi examenele promovate atâţia ani, sunt dovada minunăţiilor realizate pentru oamenii suferinzi! Tot ce scriu eu aici s-ar putea să le pară unora “măriri deşarte”, dar nu este aşa şi o spun în cunoştinţă de cauză. Această dnă-doctor Melinda luptă mult pentru demnitatea ei şi o face prin frumoasele rezultate obţinute, declarate de oamenii ce au parte de sfaturile autorizate oferite lor! Cunoştinţele de specialitate, practica şi sufletul hristic bogat, alături de bunul simţ ce-o caracterizează dă omului speranţa revenirii la normalitate, deoarece vine de la un om al nădejdii salvatoare. Oricum, dr. Melinda Kurtinecz este un exemplu de demnitate şi probitate profesională. Contează vorba, zâmbetul şi interesul de a afla totul despre evoluţia bolii. Vorbele ei te liniştesc, îţi dau putere şi multă încredere!

    Este, această doctoriţă, alături de oameni, pe care-i doreşte în viaţă ani mulţi de acum înainte! Dumnezeu Cel Atotştiutor ne-a dat-o pe dna Melinda alături în această lume în care dăinuie ura, duşmănia şi răutatea, o lume grea, uşurată pentru noi de sufletul ei atât de omenesc. Greu găseşti azi astfel de oameni! Este o binecuvântare pentru mulţi dintre noi, o onoare să o avem ca medic, ca un veşnic şi neînfricat oştean, cu ochi ageri, mintea atât de trează, cu sufletul curat – vrednic de titlul de “medic primar”! Personal, am învăţat multe de la domnia sa, mai ales înţelepciunea de a dăltui încredere în sănătatea omului! Nu pot decât să-i mulţumesc pentru demnitatea ei, pentru credinţa cu care slujeşte orice om în necaz!

    Teodor Curpaş

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE