More

    Argint și bronz la Cupa României pentru judoka de la CSM Satu Mare

    Ediţia 2019 a Cupei României la judo seniori a avut loc la finele săptămânii trecute la Poiana Braşov. Pe tatami au urcat peste 250 de sportivi din toată ţara, iar doi sportivi de la CSM Satu Mare au încheiat concursul pe podiumul final. Este vorba de Cristian Şereş şi Lorand Samel, sportivi pregătiţi de Mihaly Terely.
    Cristian Şereş a intrat pe tatami la 60 kilograme. În primele două meciuri s-a impus cu sportivi din Piteşti prin ippon, după care a trecut de un judoka din Craiova prin waza-ari. Sătmăreanul a cedat în finală în faţa unui sportiv din Focşani, astfel că a cucerit medalia de argint.
    Loran Samel a făcut categoria de -100 kilograme, iar după două victorii cu sportivi din Craiova şi Braşov a pierdut pentru finală contra unui bihorean. În lupta pentru bronz a câştigat meciul contra unui judoka din Iaşi.
    Pentru clubul sătmărean urmează finala Campionatului Naţional U11 şi U13 de la Dumbrăviţa, din perioada 24-26 mai.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE