Prost grămadă mare, Castorul de Satu Mare nu mai are în preajmă pe nimeni şi nu mai este invitat pe la petreceri, nici la nunţi, nici la pomeni. Ani la rând s-a ghiftuit ca un nesimţit şi bineînţeles nicăieri n-a plătit, reuşind de fiecare dată ca un erou să se-mbete ca un bou. Rămas de un an singur cuc, va suferi ca un eunuc, nefiindu-i deloc uşor nici de Ziua Îndrăgostiţilor. Acum, acest Castor derbedeu nu se va mai putea prezenta ca un zeu în faţa fetelor şi în admiraţia tuturor, nici măcar în calea femeilor uşoare care aşteaptă bărbaţi adevăraţi în parcare. Părăsit de toţi cei apropiaţi, Rică Castorică, cel cu dotarea mică şi mintea de bibilică, poate doar să suspine uşor după vremurile de care îi este tare dor. Fără bani în buzunar şi doar cu un singur har, acela de a goli pahar după pahar, se va retrage în apartament, unde va bea ca un dement până se va face beton, praf, ciment. Nu-i va fi nimeni aproape, asta deoarece Castorel cel tembel a rămas şi fără iubiţel, după ce inclusiv cea care i-a fost concubină a încetat acasă să mai vină. I-a mai rămas doar să mai spere după unele ocheade şi bezele atunci când va ajunge după zăbrele.
